Ce rişti când mănânci prea mult zahăr
Cine nu iubeşte gustul dulce al zahărului! Acest ingredient se găseşte în mult mai multe alimente decât crezi. Însă, din păcate, zahărul nu este deloc bun pentru sănătate şi pentru corp, deoarece poate creşte riscul de apariţie a diverselor afecţiuni.
Iată care sunt principalele riscuri ale consumului excesiv de zahăr:
Provoacă dependenţă
Poate pare greu de crezut, însă şi zahărul se numără printre cele care provoacă dependenţă. Cu cât mănânci mai multe alimente pe bază de zahăr, cu atât poftele pentru gustul dulce vor fi mai dese.
Creşte riscul de obezitate
Chiar dacă este consumat în cantităţi mici şi în diferite forme, odată ajuns în organism zahărul contribuie la încetinirea anumitor funcţii din corp, care, în mod obişnuit, conduc la obezitate. Mai mult, consumul excesiv de zahăr şi de grăsimi provoacă creşterea în greutate.
Apare deficienţa de crom
Organismul are nevoie de crom pentru a transporta zaharurile din sânge, deoarece acestea sunt destinate distribuirii. Când consumul de zahăr este excesiv, zahărul se hrăneşte de fapt cu cromul, ceea ce duce la apariţia carenţei. Prin urmare, procesul de circulaţia al zaharurilor din sânge este împiedicat.
Accelerează procesul de îmbătrânire
Dacă vrei să menţii pielea tânără cât mai mult timp, fără linii fine şi fără riduri, atunci unul dintre primele lucrurile pe care trebuie să le faci este să elimini zahărul din alimentaţia ta. Prea mult zahăr în organism accelerează îmbătrânirea.
Creşte riscul de diabet zaharat
Probabil că ai auzit că dacă mănânci prea mult zahăr, nivelul glicemiei creşte şi se produce un dezechilibru, ceea ce creşte riscul de apariţie a diabetului zaharat. Încearcă să consumi cât mai puţin zahăr. Mai mult, evită-l dacă suferi deja de această boală.
Provoacă boala numită ficat gras
Fructoza este un element din zahăr care poate fi digerat numai de ficat. Când mănânci prea mult zahăr, ficatul nu este capabil să ţină pasul cu cantitatea de digestie necesară pentru fructoză şi poţi dezvolta boala hepatică numită ficat gras.