Ce semnale îţi transmite corpul în sarcină

12 septembrie 2013   Modă

Aştepţi un copil – ce fericire! Învaţă să deosebeşti micile neplăceri – care apar, inevitabil, pe parcusul celor nouă luni – de alarmele care ar trebui să te trimită direct la doctor. Iată câteva din situaţiile care te avertizează că trebuie să iei măsuri.

Temerile te năpădesc atunci când aştepţi un copil. Zeci de întrebări legate de evoluţia sarcinii îţi umbresc cele mai frumoase momente ale zilei şi te ţin trează noaptea. Nu exagera cu gândurile negre,dar fii atentă şi urmăreşte semnalele pe care ţi le trimite corpul tău! În acest fel,poţi lua măsurile ce se impun în caz că e vorba de probleme serioase. Şi nu uita:sarcina nu e o boală,ci o etapă normală din viaţa oricărei femei!

Dureri abdominale

Durerile resimţite la nivelul abdomenului,mai ales pe părţile laterale,pot fi semnul unor nereguli,de la chisturi ovariene la crize de apendicită.

Durerile pelvine – la partea inferioară a burticii şi într-o parte – sunt frecvente şi în cazule unei sarcini extrauterine. Controlul de specialitate se impune!

Migrene

Dacă te doare puternic capul,în mod regulat,este posibil să ai hipertensiune arterială. Du-te la doctor,căci hipertensiunea este periculoasă atât pentru tine,cât şi pentru bebe.

Infecţii urinare

La femeia însărcinată,cazurile de infecţie urinară sunt destul de dificil de depistat fără analize,pentru că bebeluşul apasă permanent pe vezica urinară – de aici nevoia imperioasă a viitoarei mămici de-a merge la toaletă. Dacă observi o coloraţie anormală a urinei sau dacă simţi arsuri,nu ezita să-ţi faci un set de teste. Orice infecţie creşte riscul de naştere prematură şi necesită tratament.

Stări febrile

Când ai febră care durează mai mult de 24 de ore şi când termometrul arată peste 38,3 °C,programează-te la doctor! Poată să fie vorba de o banală gripă,dar la fel de bine cauza poate fi listerioza – o afecţiune de natură infecţioasă care necesită tratament urgent.Pierderi vaginale anormale

Aşa-numitele „pierderi albe“ pot deveni mai frecvente sub influenţa hormonilor. Du-te imediat la medic dacă sunt asociate cu mâncărimi sau dacă devin gălbui şi mirositoare:s-ar putea,în acest caz,să fie vorba de o infecţie vaginală care,netratată,poate deveni periculoasă,la naştere,pentru bebeluş.

Umflături

În sarcină,umflarea gleznelor şi a picioarelor este destul de frecventă – trei sferturi dintre gravide se plâng de problema asta,mai ales vara. Hormonii de sarcină sunt cei care duc la retenţia de apă în ţesuturi. E cazul să intri la idei numai dacă faţa,mâinile sau picioa-rele se umflă dintr-odată,căci ar putea fi un semn al preeclampsiei – o afecţiune serioasă atât pentru tine,cât şi pentru mititelul din burtică.

Când bebe nu mai mişcă

Primele mişcări ale bebeluşului le simţi între a 3-a şi a 4-a lună de sarcină. În cursul celui de-al doilea trimestru,mititelul se agită cel mai mult,pentru ca „tumbele“ sale să scadă în intensitate spre sfârşitul ultimului trimestru – pentru că prichindelul nu mai are spaţiu. Femeile supraponderale resimt mai slab mişcările celui mic. Dacă se întâmplă ca,o zi întreagă,să nu mai percepi nimic,e cazul să soliciţi un control medical.

Dr. Ruxandra Dumitrescu Medic primar în obstetrică-ginecologie,specializat în tratamentul infertilităţii –   Clinica Fertilia

Când eşti gravidă,care sunt situaţiile care trebuie să te trimită,urgent,la doctor? Îţi răspunde la această întrebare dr. Ruxandra Dumitrescu:

1. Contracţiile uterine dureroase trebuie să fie semne de alarmă. De obicei,ginecologul informează pacienta asupra prezenţei contracţiilor uterine din trimestrul al doilea de sarcină,care nu produc durere,doar o întărire a colului uterin. Aşadar,durerea asociată cu uter întărit trebuie să te trimită la medic,pentru a preveni naşterea prematură sau dezlipirea de placentă. În general,recomandăm tocoliza (medicaţia pentru oprirea contracţiilor),repaus la pat şi evitarea contactului sexual.

2. Pierderea pe cale vaginală de lichid clar,transparent,care se scurge continuu,este un semn important ce trebuie să te trimită la medic. Sugerează ruperea membranelor amniotice,ceea ce impune maturizare pulmonară fetală şi terapie pentru prevenirea naşterii premature. Există teste speciale,cu acurateţe de 99%,pe care poţi să le efectuezi acasă. Astfel,vei afla dacă „ţi s-a rupt apa“ – cum se spune popular –,deci trebuie neapărat să te duci la medic,sau dacă e o secreţie vaginală anormală,care nu e o urgenţă.

3. Sângerarea vaginală poate avea loc cu sânge de culoare roşie –  ceea ce sugerează placenta praevia,iminenţă de avort,naştere prematură –,sau cu sânge negru,specific pentru sarcina oprită în evoluţie ori decolare de placentă. Ambele situaţii necesită control medical de urgenţă,pentru a stabili starea fătului şi evaluarea colului uterin.

Mai multe