Ce trebuie să ştii când alegi medicul ginecolog

10 iulie 2015   Modă

Intenţionezi să rămâi însărcinată, dar încă nu ai găsit medicul potrivit care să-ţi supravegheze sarcina şi naşterea? Important este să-ţi ofere siguranţa că va avea grijă de tine şi te va asista la naştere, fie că alegi calea naturală sau cezariana.

Înainte să rămâi însărcinată,găseşte un medic ginecolog care are experienţă profesională demnă de toată lauda şi îţi dă impresia că dacă ajungi pe mâinile lui,tu şi puiul tău sunteţi în afara oricărui pericol.

Cere recomandări şi la cunoştinţe,cum sunt colege,rude,prietene. După ce ai făcut un top cu cinci dintre cei mai buni doctori,încearcă să iei legătura cu fiecare din ei,chiar dacă pentru a lua o decizie trebuie să mergi la consult.  

Asigură-te că e disponibil tot timpul

Încă de la prima vizită,întreabă-l dacă,indiferent de modul cum alegi să naşti şi de ora la care se va întâmpla evenimentul,va fi alături de tine.

Din păcate,unii medici preferă să planifice naşteri prin cezariană,ca să-şi simplifice programul. În multe cazuri,aceştia profită de teama femeilor de a naşte pe cale naturală.

Dacă observi că medicul te îndrumă către operaţia de cezariană,fără să-ţi ofere toate informaţiile despre beneficiile şi riscurile ambelor proceduri,să ştii că nu e un semn bun.

Întreabă şi alte femei care au născut asistate de el şi dacă îţi spun că doctorul răspunde la orice oră la telefon,chiar şi noaptea,merită să iei legătura cu el.

Îţi va supraveghea sarcina dar şi naşterea

Un criteriu esenţial după care îţi poţi alege medicul ginecolog este să îţi monitorizeze sarcinaşi să rezolve eventualele probleme cu calm şi înţelepciune.

De asemenea,să fie lângă tine când naşti,chiar dacă poţi trece prin multe ore de contracţii,iar naşterea propriu-zisă poate avea loc târziu,în noapte.

De multe ori,medicii ginecologi sunt stresaţi de numeroasele întrebări puse de femeile însărcinate şi de temerile de cele mai multe ori nejustificate pe care le au acestea. Însă un medic bun ştie că viitoarele mame sunt sabotate de nivelul mare de hormoni din corp.

Ce întrebări să pui la primul consult şi nu numai

Încă de la început trebuie să stabileşti unele lucruri,dar pentru asta este necesar să pui câteva întrebărimedicului.

În funcţie de cât de dispus este să-ţi răspundă la ele,poţi lua o decizie.

1. La ce interval de timp efectuează consultaţiile prenatale?

2. Este disponibil la telefon şi în afara orelor de program,dacă intervine vreo urgenţă.

3. Ce te îndrumă să alegi:naşterea naturală sau prin cezariană?

4. Dacă ajungeţi la un acord cu naşterea prin cezariană,te informează şi asupra anesteziei pe care urmează să o efectueze?

5. Îţi va face epiziotomie sau nu.

6. Soţul poate asista la naştere?

Mai multe