Cum îţi poţi trata singur arsurile solare
Sperând să obţinem un bronz auriu la plajă sau fascinaţi de diferite activităţi în aer liber, mulţi dintre noi ajungem să ne expunem în exces la soare şi, astfel, experimentăm, măcar o dată în viaţă, dureroasele arsuri solare. Iată cum îţi pot trata singur aceste reacţii inflamatorii ale pielii.
Scutul natural al pielii echivalează cu aproximativ SPF 4,astfel încât arsurile solare pot apărea cu uşurinţă dacă ne expunem pe plajă fără protecţie solară sau dacă petrecem timp în aer liber într-un interval orar când cantitatea şi intensitatea razelor UVA şi UVB este maximă. „Când suntem expuşi în exces la razele UV,pielea îşi sporeşte producţia de melanină,un pigment localizat în stratul superior al pielii (epiderma). Intensificarea producţiei de melanină reprezintă modul organismului de a proteja straturile profunde ale pielii,în vreme ce bronzul,la rândul lui,odată format,acţionează ca un scut împotriva luminii ultraviolete. Cu toate acestea,cantitatea de melanină produsă pentru protecţie este determinată de genetică,astfel încât persoanele cu pielea deschisă la culoare produc mai puţină melanina şi sunt,deci,mai susceptibile la apariţia de arsuri solare”,explică dr. Laurenţiu Vlădău,specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra.
Compresa rece,măsură de prim-ajutor
Bineînţeles că lucrul cel mai bun pe care îl putem face este să prevenim arsurile solare,pentru a evita cojirea pielii,roşeaţa şi usturimea,apariţia de vezicule pe moment,precum şi îmbătrânirea prematură şi apariia cancerului pe termen lung. Dacă totuşi pielea se arde,este indicat să urmăm câteva reguli simple,necesare pentru a minimaliza efectele negative. O compresă rece pe piele este utilă pentru ameliorarea durerii produse de arsurile solare instant. Un duş rece sau o baie,de asemenea,vor aduce mult dorita senzaţie de răcorire,iar lavanda sau uleiul esenţial de muşeţel adăugate în apă vor ajuta la ameliorarea usturimii.