Cum putem obţine un zâmbet perfect în timp record

19 februarie 2016   Modă

Dacă ochii sunt oglinda sufletului, atunci pe bună dreptate se spune despre zâmbet că reprezintă un semn al încrederii în sine, acesta fiind unul dintre primele lucruri pe care ceilalţi le observă la noi.

Doamna doctor Mihaela Dan,medic specialist ortodonţie în cadrul clinicii Orto-Implant Expert,ne asigura că – din fericire-în ziua de astăzi avem soluţii la îndemnăşi-mai ales-rapide de a corecta anumite imperfecţiuni,pentru a obţine un zâmbet de care să fim mândri. Cabinetele specializate pun la dispoziţie proceduri rapide,simple şi nedureroase prin care putem trata orice problemă,chiar şi dinţii strâmbi,fisuraţi sau coloraţi. 

O dantură frumoasă reprezintă un avantaj important,atât pe plan personal cât şi profesional,fiind un atu prin care părem mai atractivi,mai carismatici,mai siguri pe noi înşine. Astfel,tratamente cum ar fi albirea dinţilor,aparatul dentar,implanturile dentare,coroanele,precum şi alte produse cosmetice şi stomatologice,unele dintre care pot fi gata chiar în o singură zi,au devenit soluţii preferate pentru cei conştienţi de importanta zâmbetului în viaţa lor. 

"Există mulţi factori care pot influenţa rezultatul final, inclusiv cât de drepţi sunt dinţii, starea gingiilor şi dacă există coroane sau plombe, astfel încât este indicată evaluarea pacientului cât mai repede posibil, mai ales dacă acesta îşi doreşte să aibă un zâmbet perfect înaintea unui eveniment important din viaţa sa. Descoperirile în domeniul medical ne permit să obţinem rezultate foarte bune mai repede ca oricând până acum, astfel că durata tratamentelor ortodontice începe să nu mai reprezinte  o problemă”, spune doamna doctor Mihaela Dan.

Dertratajul

În cazul micilor imperfecţiuni, o vizită la medicul specialist şi un dertrataj pot fi soluţia ideală pentru un retuş rapid. Placa bacteriană, acea peliculă ce se depune în mod natural pe suprafaţa dinţilor favorizând apariţia tartrului, iar de-a lungul timpului, a cariilor dentare, poate fi tratată prin această procedură. Astfel, nu doar înaintea evenimentelor importante, ci periodic, este recomandată o curăţare a dinţilor la stomatolog, pentru a menţine dantura sănătoasă şi a reduce respiraţia urât mirositoare.

Aparatul dentar

Chiar dacă aparatul dentar este recomandat în primul rând pentru a împiedica dezvoltarea anumitor afecţiuni dentare sau pentru a corecta anumite imperfecţiuni, rolul său estetic reprezintă principalul motiv pentru care este ales de pacienţii adulţi. Deşi rezultatele pe care le-ar putea aduce sunt de excepţie şi de lungă durată, multe persoane ezită însă să opteze pentru această procedură deoarece se tem de durată să. 

Cei care sunt contracronometru şi îşi doresc un zâmbet superb în ziua nunţii sau pentru orice eveniment special, dar se tem să înceapă un tratament cu aparat dentar deoarece au auzit că durează foarte mult şi nu vor să poarte bracketi, au acum la dispoziţie un tratament special.

"Am întâlnit de-a lungul timpului viitoare mirese în căutarea unui zâmbet perfect pentru ziua cea mare,dar care ezitau să îşi pună aparat dentar din cauza ideii greşite că trebuie să aştepte mult timp pentru a vedea rezultatele. Astfel,ne-am gândit că ar fi util să punem la punct un program ortodontic în funcţie de intervalele de timp înainte de evenimentele speciale din viaţa pacientului şi să le oferim cele mai bune rezultate cât mai rapid. Am reuşit acest lucru deoarece pe durata acestui tratament ne concentrăm în primele luni pe alinierea dinţilor din faţă,lăsând pentru următoarele luni ceea ce reprezintă,de fapt,motivul pentru care tratamentul ortodontic durează mai mult:corectarea muşcăturii şi a poziţiei dinţilor din spate (măselelor),care datorită rădăcinilor mai puternice se deplasează mai încet”,spune doamna doctor Mihaela Dan.

Tratamentul ortodontic special este compus din trei etape:

Prima etapă este reprezentată de un tratament identic cu cel obişnuit,care constă în consultaţie iniţială,amprente,fotografii,şi radiografie;diagnostic şi plan de tratament şi,în cele din urmă,începerea propriu zisa a tratamentului.

Cea de-a doua etapă este,de fapt,ceea ce face ca acest tratament pentru rezultate rapide să fie diferit de celelalte. În această fază are loc activarea la 3 săptămâni,îndepărtarea aparatului,(parţial sau total,cu 2-3 săptămâni înainte de nuntă),purtarea unei gutiere transparente până la înlocuirea bracketurilor şi albirea dentară – opţional. După nuntă şi luna de miere are loc înlocuirea bracketurilor îndepărtate.

Albirea dentară 

Albirea dinţilor este o procedură rapidă şi cu rezultate imediate,care poate fi realizată înaintea evenimentelor importante,la care ne dorim să arătăm cât mai bine. 

„Bineînţeles,pentru a evita eventuale efecte nedorite şi pentru a obţine cele mai bune rezultate,este indicat să alegem albirea dentară profesională,realizată în cabinet de către un medic specialist,care vă recomanda în urma unei consultaţii tipul de albire necesar,dar şi numărul de şedinţe pentru a obţine efectului dorit fără a afecta sănătatea dinţilor”,spune doamna doctor Mihaela Dan.

Mai multe