Cum să te fereşti de boala care îţi îmbătrâneşte inima
Se ştie că hipertensiunea arterială afectează inima. Cu simptome ce pot fi trecute cu vederea sau confundate cu alte afecţiuni, hipertensiunea poate fi tratată, dar şi prevenită dacă respectăm câteva reguli simple.
Când,la un adult,presiunea sistolică este mai mare sau egală cu 140 mmHg,iar cea diastolică este mai mare sau egală cu 90 mm Hg,putem vorbi despre hipertensiune. Netratată,boala afectează serios inima şi poate duce chiar la infarct sau accident vascular cerebral.
Obiceiuri la care trebuie să renunţi
"Hipertensiunea poate apărea la orice vârstă, însă sunt afectate în special persoanele de 40-50 de ani, cele care suferă de obezitate sau diabet, alcoolicii şi femeile care iau pilule contraceptive. Fumatul şi valorile colesterolului mai mari de 240 mg/dl se numără printre alţi factori favorizanţi ai hipertensiunii arteriale. De asemenea, sedentarismul este un mare duşman al sănătăţii noastre, iar hipertensiunea este una dintre bolile pe care acest stil de viaţă le favorizează. Eliminarea acestor factori vă scapă de hipertensiune sau previne apariţia ei",explică dr. Laurenţiu Luca,directorul Clinicii PULS.