Dr. Iulia Belc: Goana după pokemoni provoacă dureri de spate

17 august 2016   Modă

Fie că lucrăm pe mobil, fie că ”alergăm” după pokemoni sau altceva ori pur şi simplu navigăm pe Internet, petrecem foarte multe ore zilnic în această poziţie monotonă, cu capul aplecat, care ne suprasolicită coloana vertebrală şi ne provoacă dureri la nivel cervical, explică dr. Iulia Belc.

Dacă până acum ne-am obişnuit ca aceste dureri să apară la vârste adulte,după 40-45-50 de ani,problemele au început să fie întâlnite la tineri şi chiar la adolescenţi,la vârste de până în 20 de ani,susţin specialiştii Bio Ortoclinic,care estimează că fenomenul va deveni tot mai amplu pe măsură ce utilizatorii mobilelor vor folosi telefoanele chiar şi în timp ce merg pe stradă,cum se întâmplă frecvent de când a apărut pokemon-mania.

Suprasolicităm muşchii

”Telefonul este uşor,dar,de obicei,este ţinut pe picioare sau cel mult la nivelul taliei atunci când se stă în poziţie şezândă. În ambele cazuri,pentru a vedea ecranul ţinem capul în jos. Stând cu orele în această poziţie şi încercând să aducem telefonul cât mai aproape de ochi,ţinem şi braţele lipite de corp,suprasolicitând musculatura cuprinsă între ceafă şi umăr,care va sta într-o poziţie scurtată,nu într-una normală,alungită. La fel de solicitantă pentru braţe şi pentru musculatura umerilor este şi folosirea mobilului când stăm întinşi în pat”,explică dr. Iulia Belc,medic primar medicină fizică şi recuperare medicală.

Mai multe