Eşti dreptaci sau stângaci? Ce spune asta despre tine

9 decembrie 2016   Modă

Foarte multe personalităţi internaţionale sunt stângace, între care Oprah, Paul McCartney, Justin Bieber, Bill Clinton şi Barack Obama, deşi, statistic, aproximativ 90% din populaţia globală (excluzând gemenii care în general sunt ambidextri) sunt dreptaci.

Studiileau legat stângăcia de o serie de probleme de sănătate,cum ar fi scleroza multiplă. De asemenea,se pare că dreptacii sunt mai predispuşi la a avea probleme gastrintestinale.

Boli mintalăe

Printre pacienţii cu afecţiuni psihice,cei cu tulburări psihotice,cum ar fi schizophrenia,sunt mai susceptibili de a fi stângaci,în timp ce dreptacii sunt mai predispuşi la depresie sau la tulburări de dispoziţie. Într-un studiu Yale,cercetătorii au descoperit că aproximativ 40% dintre pacienţii cu schizofrenie sau tulburare schizoafectivă sunt stângaci. Desigur,dacă eşti stângaci,nu eşti condamnat la psihoză.

Cancer mamar

Într-un studiu din Marea Britanie,oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile stângace aflate în post-menopauză au prezentat un risc mai mare de cancer de sân,decât omoloagele lor dreptace.

Tulburări digestive

Un studiu britanic a constatat că dreptacii sunt predispuşi la boli autoimune şi inflamatorii intestinale,cum ar fi boala Crohn şi colita ulceroasă. 4 din 5 pacienţi cu boli autoimune sunt dreptaci.

Dificultăţi de învăţare

Dacă,din fericire,învăţătorii nu mai obligă eleviisă scrie doar cu mâna dreaptă,se pare că cei mici se confruntă în continuare cu dificultăţi la învăţare în cazul în care sunt stângaci sau ambidextri. Mai mult,aceştia sunt mai predispuşi la probleme de sănătate mintală în copilărie,care persist în adolescenţă. Cei care folosesc ambele mâini la scris prezintă riscuri mai mari de a avea ADHD.

Sportivi mai buni

În sport,stângacii sunt mai buni. De exemplu,în tenis,în box sau la baseball dreptacii nu prea sunt instruiţi să se apere împotriva loviturilor venite din unghiuri neobişnuite. Caz elocvent? Tenismanul Rafael Nadal,născut dreptaci,preferă să joace cu mâna stângă pentru a obţine un avantaj competitiv.

Mai multe