Leacuri contra gingiilor inflamate

19 noiembrie 2018   Modă

Dacă ai gingiile roşii, inflamate şi îţi sângerează atunci când te speli pe dinţi, este foarte posibil să suferi de gingivită. Afecţiunea poate fi ţinută sub control prin efectuarea unui periaj corect, dar şi cu ajutorul remediilor din natură.

Caracterizată prin gingii iritate, care pot sângera cu uşurinţă, gingivita este cauzată de placa bacteriană – substanţă lipicioasă, compusă din bacterii şi localizată între dinţi şi linia gingiei. Placa bacteriană apare ca urmare a unor boli (parodontoză, diabet sau avitaminoză) sau ca efect secundar al unui tratament (hipertensiune, de exemplu). Până ajungi la stomatolog, calmează mucoasa iritată cu aceste remedii.

Muşeţel

Florile de muşeţel sunt recomandate în inflamaţiile pielii şi mucoaselor, în bolile microbiene ale cavităţii bucale. Au proprietăţi antiinflamatorii şi antiseptice. Ceaiul se prepară dintr-o lingură de flori la o cană cu apă clocotită. Se beau sau se clăteşte gura cu 2-3 căni pe zi. Pentru că planta are o cantitate mare de compuşi volatili, infuzia se va pregăti chiar înainte de a fi folosită, pentru a evita pierderea proprietăţilor sale medicinale.

Salvie

Planta are efect astringent şi antiseptic, fiind folosită în abscese dentare, gingivită şi ulceraţii bucale. Ceaiul se prepară prin infuzie, dintr-o linguriţă de frunze mărunţite la 100 g de apă clocotită. Pentru a grăbi vindecarea, se adaugă rădăcină de cerenţel (călţunul-doamnei).

Cerenţel

Datorită proprietăţilor calmante şi antiseptice, cerenţelul poate fi folosit ca adjuvant în tratarea gingivitei. Decoctul se prepară din 2 linguriţe de rădăcină măunţită la o cană de apă clocotită. Se fierbe totul timp de 10 de minute la foc mic şi, după ce se răceşte, se face gargară sau se aplică comprese pe gingie.

Coada-racului

Coada-racului dezinfectează şi cicatrizează, fiind indicată în tratarea inflamaţiilor şi sângerărilor gingiei. Se toarnă peste o lingură de plantă uscată o cană de apă fierbinte şi se ţine la infuzat 10 minute. Se strecoară ceaiul şi se lasă la răcit, apoi se tamponează gingiile sau se poate face gargară.

Aloe vera

Gelul de aloe vera are efecte antiinflamatorii şi antiseptice locale. Planta are efect calmant asupra gingiilor şi ţesuturilor bucale moi. Gelul se obţine prin presarea frunzelor proaspete. Se amestecă o linguriţă de gel de aloe vera cu o linguriţă de apă şi se aplică pasta pe gingii de 3 ori pe zi. Pasta nu se înghite!

Sfaturi Click! pentru femei

Într-un pahar cu apă caldă se pune o linguriţă de sare şi se amestecă bine pentru a se omogeniza soluţia. Se clăteşte gura cu amestecul obţinut. Lichidul nu se înghite. Apa cu sare este un panaceu pentru orice rană a cavităţii bucale, recomandat şi de asociaţia americană de stomatologie, dar este contraindicat hipertensivilor.

De asemenea, o linguriţă de bicarbonat de sodiu dizolvat într-o ceaşcă cu apă caldă ameliorează durerea şi neutralizează aciditatea provocată de salivă, care irită şi inflamează mucoasa.

Mai multe