Ora de iarnă. Ce riscăm?

31 octombrie 2016   Modă

Majoritatea oamenilor se adaptează cu uşurinta la modificarea orei, modificările adaptive ale organismului făcându-se complet în circa cincisprezece zile. Particularităţile fizice şi psihice individuale influenţează modul cum se realizează aceasta adaptare.

De aceea unii pacienţi pot prezenta o simptomatologie polimorfă,mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecţiuni.

Invocând faptul că se perturbă nejustificat populaţia şi că pierderile din diverse domenii socioeconomice depăşesc câştigurile unele ţări au renunţat la schimbarea orei de iarnă-vară sau nu au aplicat-o vreodată. Şi in România anul acesta a fost respinsă o iniţiativă legislativă ce prevedea acest lucru.

De astăzi se vor simţi efectele schimbării orei. Unele pot fi chiar periculoase:

1.creşte riscul de infarct cu 5-10%,timp de trei zile după schimbarea orei,în special la persoanele tinere,active profesional;

2.creşte riscul suicidar.timp de două săptămnâi de la modificarea orei,în special la depresivi şi la cei vulnerabilitati psihoemotionale.

Mai multe