Românii se pot testa acasă cu câteva kituri medicale
De câte ori nu ai amânat să mergi la medic ori să-ţi faci analize, chiar dacă nu te simţeai bine? Dacă suspectezi că eşti alergică, anemică sau că ai Helicobacter pylori, poţi să te testezi singură, acasă, datorită unor kituri medicale pe care le găseşti în farmacii.
Kiturile au fost lansate în România de o companie medicală din Germania,sunt 8 la număr,au o acurateţe de peste 94% şi pot fi utilizate uşor,oferând rezultate în doar câteva minute. Dacă vreun test iese pozitiv,este necesar să mergi la medic pentru tratament.
Iată care sunt cele 8 teste:
Testul de depistare a alergiilorla păr de pisică,polen de iarbă şi acarieni poate fi făcut de cei care prezintă simptome specific alergiilor (strănut,nas înfundat sau ochi iritaţi). Testul se face prin analiza unei picături de sânge,iar rezultatul acestuia este gata în 30 de minute.
Testul pentru prevenţia afecţiunilor stomacalete anunţă dacă organismul tău este purtător al bacteriei Helicobacter pylori. El se face prin analiza unei picături de sânge,iar rezultatul poate fi citit în 10 minute.
Testul pentru prevenţia bolilor intestinalepoate fi făcut,în special,de persoanele cu vârsta de peste 45 de ani. El depistează sângerările oculte din scaun,care pot indica chiar şi incipienţa cancerului colorectal. Testul se face pe bază de probă de scaun,iar rezultatele pot fi citite în 5 minute.
Testul pentru determinarea nivelului ridicat de cholesteroleste indicat celor cu vârsta de peste 35 de ani,femeilor care au luat anticoncepţionale multă vreme şi fumătorilor. Testul presupune prelevarea unei probe de sânge,iar rezultatul este gata în 3 minute.
Testul pentru confirmarea carenţei de fierpoate fi făcut de persoanelor care se confruntă cu oboseală frecventă,paloare sau dureri de cap. Pentru acest test este nevoie de prelevarea unei picături de sânge,iar rezultatul poate fi citit în 10 minute.
Testul pentru infecţiile tractului urinarconfirmă prezenţa leucocitelor,a nitriţilor şi a proteinelor şi este recomandat persoanelor care prezintă arsuri uşoare la urinare sau dureri abdominale. Testul necesită o probă de urină,iar rezultatele sunt gata într-un minut.
Testul pentru depistarea intoleranţei la gluteneste recomandat celor tulburări gastrointestinale frecvente (balonare,diaree),fără o cauză evidentă. Testul se face printr-o probă de sânge,rezultatul fiind gata în 10 minute.
Testul de fertilitate masculinăeste eficient pentru cuplurile care încearcă să conceapă un copil şi se confruntă cu probleme în acest sens. El evidenţiază dacă lichidul seminal conţine suficienţi spermatozoizi pentru concepţie. Acest test necesită o mostră de spermă,iar durata de testare este de 7 minute.