Sindromul impostorului: te îndoieşti de ceea ce eşti
Simţi că nu meriţi poziţia pe care ai câştigat-o la locul de muncă. Nu te vezi suficient de bună în ceea ce faci. Eşti perfecţionistă şi lucrezi ore suplimentare. Ei bine, este posibil să suferi de sindromul impostorului.
Sindromul impostorului este definit ca un sentiment de inadecvare în context profesional. Este fenomenul prin care oamenii cu adevărat capabili se lasă constant doborâţi de îndoială. Persoanele care suferă de acest sindrom nu au încredere în abilităţile lor şi au impresia că nu sunt suficient de buni în ceea ce fac, inclusiv la locul de muncă.
Femeile se subapreciază, bărbaţii nu
Deseori femeile îşi subapreciază performanţele, pe când bărbaţii şi le supraapreciază. Un studiu american, realizat pe câteva sute de candidaţi pentru o poziţie politică a demonstrat că, deşi toţi subiecţii aveau acreditări similare, bărbaţii erau cu 60% mai siguri pe ei că sunt potriviţi pentru funcţia respectivă. Chiar dacă sindromul poate fi întâlnit la ambele sexe, se consideră a fi mult mai răspândit în rândul femeilor care lucrează în sferele de activitate dominate de bărbaţi.
Semnele cel mai des întâlnite
Dacă suferi de sindromul impostorului, prezinţi următoarele semne:
• Crezi că nu-ţi meriţi poziţia la locul de muncă;
• Îţi vine să intri în pământ atunci când greşeşti şi primeşti critici;
• Daca reuşeşti ceva, atribui acest succes norocului sau momentului oportun;
• Întâlneşti dificultăţi în a accepta complimente, mai ales cu privire la abilităţile şi realizările tale;
• Atunci când îţi iese ceva aşa cum ai fi vrut, simţi în secret că ai reuşit din nou să păcăleşti pe toţi
• Îţi este frică să ceri ajutor atunci când ai probleme la locul de muncă sau în viaţa personală, ca nu cumva alţii să te judece.
Neîncrederea afectează cariera
Faptul că te simţi ca un impostor îţi poate efecta cariera. Stima scăzută de sine, dar şi teama de eşec te împiedică să înaintezi rapid pe scara ierarhică, la locul de muncă, şi să conduci ferm, cu încredere o echipă. De asemenea, persoanele care se simt, în sinea lor, ca nişte şarlatani, au mult mai multe şanse să aplice strategii proaste de management la serviciu.
Raportează-te la cei care te stimează
Încearcă să ai mai multă încredere în tine şi cere părerea oamenilor care te stimează pentru ceea ce faci. Ei vor fi oglinda în care te vei vedea aşa cum eşti în realitate. Renunţă să mai despici firul în patru, să încerci să obţii imposibilul, să te învinovăţeşti că ai fi putut acţiona mai bine. Nimic nu va fi vreodată perfect. Frica de eşec te paralizează şi te împiedică să iei hotărârile corecte. Ai să pierzi multe oportunităţi dacă aştepţi ca lucrurile să fie ideale. Vorbeşte cu cineva pe care îl suspectezi că ar trece prin ceea ce treci şi tu. Terapia de grup pentru femeile care suferă de acest sindrom este foarte utilă. Cea mai bună soluţie pentru a combate sindromul e deschiderea şi sinceritatea.
Şi vedetele suferă
Sindromul impostorului este adesea resimţit de persoanele publice. Acestea au parte de atenţie maximă din partea fanilor, iar aceasta le declanşează o emoţie puternică, care la un moment dat se va transforma în nesiguranţă şi teama ca altcineva să nu afle de această slăbiciune. Una dintre vedetele care a dezvăluit public că se simte un impostor este actriţa principală din filmul Titanic, Kate Winslet.