Soluţii de prim ajutor: hipotermie, arsuri cu substanţe chimice, întindere musculară

24 februarie 2016   Modă

Vârstnicii şi copiii sunt mai expuşi riscului de a suferi de hipotermie în sezonul rece, de aceea este foarte important să se cunoască atât soluţiile de tratament, cât şi metodele de prevenire a scăderii temperaturii corpului.

În cazul arsurii cu substanţe chimice şi a întinderilor musculare,măsurile de prim ajutor sunt mai mult decât necesare.

Hipotermie

 

Problema

Această neplăcere se manifestă prin scăderea temperaturii corpului sub 35 ͦC din cauza frigului. Cele mai predispuse să sufere din cauza hipotermiei sunt persoanele în vârstă şi copiii,categorii la care termoreglarea se face cu dificultate,Când temperatura corpului scade sub 28 ͦC,vorbim despre hipotermie severă,care poate duce la pierderea cunoştinţei.

Cele mai întâlnite semne ale bolii sunt frisoanele,somnolenţa,letargia,tulburările de vorbire şi amorţelile. Pot face hipotermie şi cei care consumă în exces alcool şi stau mult în frig,dar şi persoanele cu boli,precum diabet şi afecţiuni psihice.

Primele măsuri

Persoana afectată de hipotermie trebuie să fie transportată într-un loc unde există căldură,dar în aşa fel încât să se evite trecerea bruscă de la rece la cald. Nu se plasează victima lângă calorifer sau orice altă sursă de căldură,pentru a se evita apariţia rănilor pe piele.

Hainele ude se schimbă cu unele uscate,apoi persoana în cauză trebuie învelită cu pături groase până peste cap. În acest fel,temperatura îi poate creşte cu câteva grade Celsius. Dacă nu este în stare gravă şi poate bea,i se pot da lichide,însă nu alcool.

Mai multe