Stresul, elementul care îmbolnăveşte întreg organismul. Cum îl combaţi? Recomandările unui neurolog

25 septembrie 2019   Modă

Stresul pare a fi o boală pe care mulţi nu o conştientizează. Grabă, sarcini neîndeplinite, presiunea muncii, a banilor, a oamenilor din jur, toate sunt generatoare de ceea ce numim stres.

Profesorul universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog şi psihiatru, autorul unui număr mare de monografii, tratate, lucrări şi cărţi de o mare valoare ştiinţifică, dar şi de eseistică.

Citeşte şi: 8 situaţii în care oţetul de mere este cel mai bun remediu naturist

Specialistul susţine că unul dintre principalii vinovaţi îmbolnăvirea întregului organism este stresul.

”Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala,” a atras atenţia neurologul, potrivit doctorulzilei.ro

Relaxare şi iertarea, soluţiile minţii împotriva stresului

”Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fe­reas­tră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odih­neau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câte­va tehnici de relaxare,” a completat dr. Dulcan.

Mai multe