Studiu: ciocolata neagră previne bolile cardiovasculare

6 septembrie 2017   Modă

Potrivit unui studiu recent, ciocolata neagră este dulcele care nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică. Motivul? Ciocolata neagră îmbunătăţită cu ulei de măsline extravirgin scade nivelul colesterolului rău, reducând în acelaşi timp valorile ridicate ale tensiunii arteriale. Ambii sunt factori de risc major pentru bolile cardiovasculare, spun cercetătorii.

Conform studiului, consumul zilnic de ciocolată neagră cu ulei de măsline creşte nivelul celulelor progenitoare endoteliale (CPE), care sunt importante pentru protejarea şi buna funcţionare a vaselor sangvine.

Ce spune studiul

Studiul, care a fost prezentat la Societatea Europeană de Cardiologie din Barcelona, a avut ca voluntari 26 de persoane (14 bărbaţi, 12 femei) cu cel puţin trei factori de risc cardiovascular. Oamenii de ştiinţă le-au dat să mănânce zilnic 40 de grame de ciocolată neagră timp de 28 de zile. Aceştia au urmărit modificările care au loc în organism şi, implicit, asupra sănătăţii inimii.

În plus, 14 zile la rând voluntarii au mâncat ciocolata neagră care conţinea 10% ulei de măsline extravirgin şi 2,5% măr roşu. Conţinutul mare de polifenoli şi antioxidanţi, cunoscuţi pentru faptul că reduc riscul de ateroscleroză şi alte boli cardiovasculare, se pare că au efecte pozitive.

De asemenea, progresia aterosclerozei a fost evaluată prin modificări metabolice (nivelurile de carnitină şi hipurată), nivelul lipidic, tensiunea arterială şi nivelurile celulelor progenitoare endoteliale circulante (CPE).

Rezultatele studiului

După 28 de zile, cercetătorii au descoperit că ciocolata neagră îmbunătăţită cu ulei de măsline şi cu mere roşii scade riscul de  dezvoltare de boli cardiovasculare.

„Am constatat că porţiile zilnice mici de ciocolată neagră cu polifenoli naturali adăugaţi din uleiul de măsline extravirgin reduc semnificativ riscul de boli cardiovasculare”, a declarat autorul principal au studiului Rosella Di Stefano, cardiolog la Universitatea din Pisa, Italia.

„Studiul nostru arată că uleiul de măsline extravirgin ar putea fi un bun produs alimentar şi un bun aliat în meţinerea celulelor noastre sănătoase”, au mai spus cercetătorii.

Sursă+credit foto: www.bolsky.com

Mai multe