VIDEO. Despre secretele creierului şi crizele de epilepsie
Un om care râde, dintr-o dată, cu poftă pe stradă va fi privit, cu siguranţă, ca un nebun de cei care trec pe lângă el. Aceasta este, însă, numai una dintre primele manifestări ale unei crize de epilepsie.
Epilepsia nu este o raritate în România. De altfel,statisticile arată că nici mai mult,nici mai puţin de jumătate de milion de români sunt afectaţi de această afecţiune a creierului. Sunt atât de multe idei greşite care circulă în popor despre această boală şi atâtea leacuri băbeşti foarte riscante care se aplică,încât medicii se confruntă cu situaţii uneori foarte grave.
La Adevărul Live am demontat mituri despre epilepsie şi despre creierul uman,împreună cu medicul neurolog Ioana Mândruţă,care consultă cinci-şase pacienţi cu această afecţiune în fiecare lună. Am aflat cum se manifestă o criză de epilepsie,cum o putem recunoaşte şi care sunt măsurile pe care trebuie să le luăm atunci când cineva de lângă noi face o criză.
Folosim tot creierul,poate că unii mai bine,alţii mai rău. Folosim anumite căi,anumite reţele neuronale în funcţie de tipul de activităţile în care suntem implicaţi. Nu ne folosim tot creierul o dată,însă,poate la finalul zilei,putem spune că l-am folosit pe tot. Într-o oarecare măsură,într-adevăr partea creierului pe care o folosim mai mult ţine de personalitate. Dar studiile care spun asta sunt mai mult speculative. Sigur că sunt anumite reţele,structuri conectate între ele care pot fi mai multe în stânga sau în dreapta,depinde. De exemplu,limbajul este localizat,la dreptaci,în emisfera stângă. Stângacii vor avea ariile limbajului în emisfera dreaptă,începe dr. Mândruţă.