3 lucruri de făcut înainte de căsătorie
Ai spune că odată luată decizia de a vă căsători, sunt atâtea de făcut să pregăteşti nunta, încât nu mai există timp să vă mai gândiţi dacă este sau nu cea mai bună hotărâre. Totuşi, n-ar fi rău să te asiguri că el este persoana potrivită pentru tine. Iată cum!
Cunoaşte-i familia
În cazul în care nu ai avut ocazia să-i cunoşti rudele,ar fi bine să faci asta înainte de nuntă,pentru că fie că vrei,fie că nu,te căsătoreşti nu numai cu el,ci şi cu familia lui. De aceea,e important ca fiecare dintre voi să ştie cum sunt rudele celuilalt şi la ce să se aştepte din partea lor.
În plus,încearcă să afli cât mai multe despre copilăria lui,despre cum a fost crescut,cum îşi petreceau vacanţele,cum se gestionau conflictele în familia lui sau care sunt tradiţiile de sărbători în casa lor. Par lucruri simple la prima vedere,dar îţi spun foarte multe despre obiceiurile lui. Adesea,numai faptul că le cunoşti poate ajuta mult la evitarea conflictelor.
Cere şi părerea prietenilor
Iubirea te poate orbi,motiv pentru care nu-i rău să afli şi părerea prietenilor despre viitorul tău soţ. Ei au darul de a vedea lucrurile într-o altă lumină diferită. Întreabă-i dacă îl plac,dacă şi ei consideră că este bărbatul potrivit pentru tine. Dacă nu sunt de acord cu el,nu te grăbi să renunţi la relaţie. Caută să afli dacă este adevărat ceea ce spun sau nu,apoi ia măsuri.
Organizează-ţi atât nunta,cât şi căsnicia
Înainte de a porni împreună la un drum lung,sunt multe de discutat. Logodna nu este doar o perioadă de organizare a nunţii,ci şi una în care să vă puneţi de acord în privinţa multor aspecte. Dacă nu ştii deja,încearcă să afli care dintre voi va ţine banii,dacă veţi continua să lucraţi amândoi sau numai el,îşi doreşte să aibă copii sau cum vă veţi împărţi treburile casnice.