5 căi să repari greşelile de părinte

24 martie 2011   Parenting

Oricât te-ai strădui să fii perfectă în faţa copilului, tot mai greşeşti. O vorbă nepotrivită aruncată la nervi, un gest nepermis, scăpat din neatenţie... Cum îţi îndrepţi greşelile?

Psihologii spun că peste 75% din ceea ce învaţă copilul este inspirat din modelele comportamentale ale părinţilor. Poate că şi tu,ca adult,ai avut sau mai ai frustrări generate de comportamentul părinţilor. Cum să evităm repetarea istoriei?Vorbiţi aceeaşi limbă

Tu şi soţul tău trebuie să vă puneţi de acord în privinţa educaţiei. Cereţi-i copilului aceleaşi lucruri,daţi-i amândoi aceleaşi sfaturi de viaţă. Dacă tatăl îl pedepseşte,nu anula pedeapsa. Este şi mai rău dacă-i spui „Vezi să nu afle tata”.

Răsplata,doar când este cazul

Nu-ţi învăţa copilul cu recompense pentru lucruri mărunte. Va ajunge să nu mai mănânce,să nu se culce la ora stabilită,să nu se spele,să nu mai facă nimic din ce este normal să facă,fără să-l răsplăteşti.

Discuţiile,între patru ochi

Divergenţele privind educaţia copilului sau orice discuţie în contradictoriu trebuie să aibă loc între voi,nu de faţă cu copilul. Nu-ţi descărca niciodată nervii pe copil,iar dacă se întâmplă vreodată,cere-ţi scuze. Certurile voastre vor transforma copilul într-o persoană nesigură,incapabilă să-şi asume responsabilităţile.

Ascultă-ţi copilul nu atunci când ai tu timp,ci când el are nevoie de tine. Dacă este un moment nepotrivit,nu-l repezi,ci spune-i frumos că imediat ce termini,îl vei asculta. Dacă nu-i acorzi atenţie,copilul va crede că este respins.

Nu fi "cloşcă"

Dacă-l vei corcoli permanent şi nu-l vei lăsa să ia decizii,să-şi asume responsabilităţi şi să iasă singur din încurcăturile în care a intrat (din cauza deciziilor pe care le-a luat) nu va învăţa să aibă încredere în el. De prea multe ori,părinţii consideră că trebuie să hotărască,pentru că sunt maturi şi ştiu mai bine. Asta funcţionează până la o vârstă. Pe măsură ce creşte,trebuie să-i laşi din ce în ce mai multă libertate de a alege şi de a-şi asuma responsabilităţile.

Este greşit să-i spui copilului:„Dacă nu faci cutare lucru,vine Bau-Bau (sau lupul ori doctorul şi-ţi face o injecţie)”. Vei obţine două efecte negative:va căpăta teamă de întuneric,de medic sau de cine ştie ce şi,când va creşte,îşi va da seama că l-ai păcălit şi vei avea probleme. Dacă-l ameninţi că pentru fiecare notă mică pierde o zi de televizor şi nu-ţi ţii cuvântul,va considera că poate face orice boacănă,tot nu i se întâmplă ceva.

Mai multe