5 sfaturi ca să reiei serviciul după sarcină

12 octombrie 2011   Parenting

Numai cine nu a trecut prin asta nu ştie cât este de greu să revii la serviciu, când laşi acasă un bebeluş de numai câteva luni. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să faci mai uşor această trecere.

Lasă remuşcările deoparte

Pentru orice mamă,reîntoarcerea la muncă nu trebuie să lase loc remuşcărilor. În loc de astfel de probleme,gândeşte-te că,mergând la serviciu,îi faci un bine bebeluşului tău,căci vei avea veniturile necesare,ca să nu-i lipsească nimic.

Stabileşte-ţi programul de lucru

Revenirea poate fi dificilă şi din cauză că vei fi nevoită să stai cel puţin opt ore pe zi departe de copil. De aceea,înainte să reîncepi munca,te poţi interesa dacă ai putea avea un program flexibil sau unul part time,măcar pentru lunile de început.

Cineva stă cu bebeluşul?

Dacă revii la muncă în primul an,ideal este să ai acasă pe cineva care să stea cu copilul,de preferat din familie (bunicii,soţul,etc.). Este foarte important atât pentru psihicul tău,să-ţi ştii copilul în siguranţă,cât şi pentru bebeluş,care este bine îngrijit.

La serviciu,doar problemele muncii

Când eşti la serviciu,încearcă să nu te gândeşti din cinci în cinci minute la copil,căci niciun angajator nu va fi de accord să nu lucrezi la un randament maxim.

Poţi da un telefon,în pauză,să te asiguri că totul este în regulă. De asemenea,când ajungi acasă,lasă grijile de la birou deoparte,căci nu vei mai avea aceeaşi răbdare cu cel mic.

Fă un program de alăptat

În cazul în care te numeri printre mamele care aleg să alăpteze după ce încep serviciul,înainte cu două-trei săptămâni,schimbă programul de alăptare.

Astfel,bebeluşul se va obişnui din timp cu noile ore de masă şi nu îţi va crea un stres în plus.

Mai multe