5 trucuri să ai o familie fericită
Fericirea în sânul unei familii nu vine peste noapte. Ai nevoie de multă înţelepciune ca să-i ţii uniţi pe cei dragi şi de un strop de răbdare ca să rezolvi cu bine situaţiile conflictuale.
Orice familie fericită,în care membrii ei se simt împliniţi,trebuie să aibă o temelie solidă încă de la începuturi.
Încrederea în partenerul de viaţă,modalitatea în care comunicaţi ori vă petreceţi timpul liber,toate fac parte din reţeta succesului.Petrece timp alături de familie
Un lucru care aduce bucurie este sărbătorirea fiecărui moment important din viaţa de familie. Invită-i pe toţi cei dragi:bunici,rude şi prieteni.
Ei pot face ca aceste momente să fie memorabile. Un tort grozav,fotografii şi o ciocolată fină vor face ca aceste clipe să fie cu adevărat speciale.
Ori de câte ori vei deschide albumul cu fotografii,îţi vei aminti cu drag de ele.
Conflictele,atenuate diplomatic
Evită să te cerţi sau să vorbeşti urât cu partenerul când copiii sunt pe-aproape. Transformă chiar şi cel mai aprins conflict într-o discuţie serioasă,în care vă respectaţi punctul de vedere şi sunteţi dispuşi să ajungeţi la un compromis.
Nu uita că eşti un model pentru copii şi dacă le oferi un mediu ostil,vor avea tendinţa să se comporte agresiv cu cei din jur sau să vorbească urât.
Femeile sunt,de obicei,cele care deţin secretele diplomaţiei,aşa că ia-l deoparte pe soţul tău şi spuneţi-vă fiecare oful.
Discutaţi deschis şi găsiţi o rezolvare pentru problemele cu care vă confruntaţi.
Vorbiţi şi cu cei mici şi explicaţi-le că-i bine ca atunci când sunt nemulţumiţi de ceva să spună acest lucru.
Reguli pentru toată familia
Dacă ar fi să ai o listă cu principiile care ţin familia unită,dragostea trebuie dublată de regulile şi de responsabilităţile fiecăruia.
Acestea sunt valabile pentru toată lumea:părinţi,copii şi chiar bunici.
Părinţii sunt cei care stabilesc reguli pentru toţi ai casei şi se asigură că sunt respectate. De exemplu,la pregătirea şi de strângerea mesei,poate participa toată familia. Învaţă-l deci pe cel mic să facă treburi uşoare,potrivite cu vârsta şi cu puterile lui.
Fiţi altruişti
Dacă doreşti binele partenerului,bucură-te de reuşitele lui,chiar dacă el nu-ţi răspunde totdeauna cu aceleaşi gesturi... iată secretul unei relaţii fericite.
Aşadar,să-i fii alături partenerului fără să-i ceri nimic în schimb este atitudinea câştigătoare pentru un mariaj fericit.
Aşa susţine Tom Smith,profesor la Universitatea din Chigaco,care a coordonat o cercetare despre efectele altruismului în cuplu.
Sarcini,în funcţie de vârstă şi de posibilităţi
Copilul sau soţul tău are o problemă şi stă supărat de zile întregi? Încurajează-l să-ţi spună despre ce este vorba şi găsiţi împreună o soluţie cât mai eficientă.
Comunicarea şi ajutorul reciproc vă apropie şi vă fac mai puternici în faţa greutăţilor. Este bine să ai mereu în vedere vârsta copiilor şi lucrurile pe care le pot face singuri.
Nu fi perfecţionistă
Renunţă la ideea că numai ce faci cu mâna ta e un lucru bine făcut. Dacă vei fi veşnic nemulţumită,îi vei descuraja pe ceilalţi membri ai familiei să te mai ajute.
Explică-le cu răbdare ce şi cum să facă şi încurajează-i,chiar dacă nu le iese totul perfect.
Lasă-l pe soţul tău să-i înveţe pe copii să meşterească. În felul acesta,vor face şi treabă,şi vor petrece mai mult timp împreună.
Clipe de relaxare în cuplu
Rutina şi activităţile solicitante cu copiii pot să afecteze dragostea conjugală şi să se reflecte negativ în comportamentul părinţilor.
Prin urmare,găseşte-ţi un timp numai pentru soţul tău. La sfârşit de săptămână,puteţi să-i duceţi pe micuţi la bunici şi să vă bucuraţi de o seară specială.
O cină în doi,o muzică relaxantă şi lumânări parfumate,iată decorul care poate să creeze atmosfera necesară unor momente romantice de neuitat.
Dacă părinţii se iubesc şi-şi arată sentimentele,copiii le vor copia modelul de căsnicie.
Nu-ţi fie jenă să-i spui soţului că-l iubeşti de faţă cu cei din jur şi recompensează-i pe cei dragi ori de câte ori au făcut un lucru deosebit.
Sfat! Copiii care comunică uşor cu părinţii învaţă să fie mai sociabili şi mai toleranţi cu cei din jur,trăind mai fericiţi.