9 trucuri să petreci mai mult timp cu familia
Părinţii sunt ocupaţi cu serviciul şi treburile casnice, copiii, cu lecţiile şi activităţile extraşcolare. Iarna, zilele sunt scurte, se întuceă devreme şi ai senzaţia că timpul nu-ţi mai ajunge să aduni toată familia, nici măcar la cină. Ce poţi face?
-Încearcă,ori de câte ori este posibil,să luaţi măcar cina împreună. Prânzul de duminică ar trebui să fie masa festivă a familiei,aşa că organizaţi-vă programul astfel încât să nu lipsiţi de la ea;
-Oricât de ocupaţi aţi fi,încercaţi să ajungeţi la activităţile copilului (serbări,meciuri);
-Ajută-ţi copilul la lecţii;
-În loc să stai la televizor,iar copii la calculator,mai bine jucaţi împreună un joc (cărţi,monopolly,scrable etc.);
-Organizează o seară în care ieşi împreună cu familia. Puteţi vedea un film,apoi să mergeţi la o cofetărie;
-Faceţi împreună treburile casei şi cumpărăturile;
-Rezervă-ţi o jumătate de oră înainte de a-i culca pe copii pentru a-i asculta. Cuibăreşte-te în pat lângă ei şi îndeamnă-i să povestească ce-au făcut în ziua respectivă;
-Citiţi împreună poveşti. Aşa îi vei dezvolta gustul pentru lectură,lucru de care copii de azi cam duc lipsă;
-Spune-le în fiecare zi că-i iubeşti şi laudă-i când fac un lucru bun.