Ajutor! Sunt gravidă, cum mă îmbrac?

10 noiembrie 2015   Parenting

Corpul în timpul sarcinii se schimbă suficient de mult, cât să nu mai încapi în vechile tale haine. Înainte să-ţi cumperi unele noi, învaţă cum se aleg hainele de gravidă, ca să fie şi comode, şi să acopere discret burtica.

Ţinutele din timpul sarcinii,dar pe care le poţi purta şi după ce naşti,trebuie să ţină cont de confortul tău şi de sănătate,atât a ta,cât şi a bebeluşului.

După primul trimestru,când burticaîncepe să fie evidentă,trebuie să dai o raită prin magazine ca să completezi pe ici,pe colo garderoba.

Până în luna a noua o să te tot schimbi,pentru că sarcina creşte constant şi rapid,mai ales în ultima parte,înainte de naştere.

De aceea,criteriul de selecţie al hainelor trebuie să fie legat de modificările care se petrec în corpul tău începând cu al doilea trimestru.

Evită fibrele sintetice

Una din modificările importante care au loc în corp în timpul celor nouă luni este creşterea temperaturii şi sensibilitatea la căldură.

Astfel,specialiştii recomandă ca,în sarcină să porţi haine din materiale naturale (bumbac,in),chiar şi microfibra este indicată,în locul fibrelor sintetice.

Acestea din urmă împiedică pielea să respire şi creează disconfort. În schimb,ţesăturile natural absorb mai bine transpiraţia şi ţin şi de cald în sezonul rece.

Nu purta haine strânse pe corp

Chiar dacă ai luat proporţii bine de tot,nu este o idee bună să încerci să-ţi ascunzi rotunjimile. Nu face bine circulaţiei sangvine şi pui în pericol şi dezvoltarea şi poziţionarea bebeluşului.

Cumpără bluze,tricouri,cămăşi şi pulovere cât mai largi în dreptul burţii şi pieptului. Te vei mişca mai uşor şi vei putea respira în voie. În ceea ce priveşte pantalonii şi fustele,alege modele reglabile,care pot fi lărgite pe măsură ce creşte burta.

Dacă eşti predispusă să faci varice,de exemplu ai rude care suferă din pricina lor,nu purta colanţi strânşi pe picior. Nu doar că favorizază apariţia varicelor,pot determina şi apariţia micozelor vaginale.

Poţi purta ciorapi medicinali,speciali pentru gravide,pentru că se mulează pe corp,dar nu strâng burtica.

Renunţă la încălţămintea cu toc!

Poartă pantofi confortabili,cu tocul lat şi jos sau cu talpă ortopedică ori platformă. Picioarele se umflă însarcinădin cauza retenţiei de apă,iar centrul de greutate se schimbă şi ai nevoie de altă încălţăminte.

De exemplu,dacă înainte purtai tocuri,acum trebuie să renunţi la ele,pentru că rişti să-şi pierzi echilibrul. În plus,tocurile îţi vor da dureri de spate,neplăcere frecventă în timpul sarcinii.

De asemenea,evită încălţămintea cu şireturi,pentru că te poţi împiedica şi rişti să ai probleme atât tu,cât şi bebeluşul.

Felul cum îţi alegi îmbrăcămintea şi încălţămintea contează mai mult decât îţi imaginezi. Respectă aceste principii sănătoase şi vei avea o sarcină puţin mai uşoară.

Mai multe