Alimentaţia sănătoasă, esenţială pentru dezvoltarea copiilor
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că unul din trei copii din Europa este suraponderal sau obez, iar un sfert dintre copiii români de 8 ani se luptă cu această afecţiune, potrivit unui studiu realizat, în 2013 de Ministerul Sănătăţii.
Cercetarea,realizată prin Institutul Naţional de Sănătate Publică,în cadrul proiectului European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI),coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii,arată că 25% dintre subiecţii studiaţi sunt supraponderali sau obezi. Prevalenţa excesului ponderal la copiii de 8 ani din România este de 26,75%,obezitatea este de 11,6%,aceasta fiind mai crescută la fete decât la băieţi,şi semnificativ mai mare în mediul urban faţă de cel rural.
De aceea este foarte important ca,atât în famile,cât în mediul şcolar,copiii să mănânce cât mai sănătos.
Consumul de alimente sănătoase începe din sânul familiei
Gabriela Radulian,medic primar diabet,nutriţie şi boli metabolice la Institutul Naţional de Diabet,Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N.C. Păulescu“,Bucureşti,spune că alimentaţia sănătoasă a copilului începe cu dieta pe care mama o adoptă înainte de concepţie şi în timpul sarcinii,după care aceasta continuă şi după naştere. „Mama trebuie să conştientizeze că alimentaţia ei influenţează dezvoltarea copilului şi implicit,starea lui de sănătate. O femeie însărcinată care are o nutriţie echilibrată va genera cele mai bune premise pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului său”,explică medicul Gabriela Radulian.
Trebuie respectate regulile piramidei alimentare
Când diversificarea bebeluşului s-a încheiat,este foarte important ca regulile piramidei alimentare să fie respectate,pentru ca bebeluşul să se dezvolte şi pentru ca organismul lui să funcţioneze în cele mai bune condiţii şi să fie ferit de virusuri şi afecţiuni.
„Piramida alimentaţiei sănătoase are nişte reguli simple,uşor de reţinut şi de pus în practică;astfel încât să existe în fiecare zi trei mese principale şi două-trei gustări care trebuie să asigure alimentele din cele cinci grupe recomandate de nutriţionişti:
1) pâine,cereale,orez şi paste (6-11 porţii pe zi);
2) legume şi vegetale (3-5 porţii pe zi);
3) fructe (2-4 porţii pe zi);
4) lapte şi produse lactate (2-3 porţii pe zi,o porţie reprezentând o cană de lapte);
5) carne,peşte,ouă (2-3 porţii pe zi).
Laptele şi produsele lactate sunt esenţiale pentru un copil,în vederea asigurării creşterii şi dezvoltării normale a organismului. Se recomandă laptele,iaurtul simplu (fără fructe),sana,kefir,brânza de vaci“,spune Ruxandra Radulian,medic primar diabet,nutriţie şi boli metabolice.
Mâncare sănătoasă,atât acasă,cât şi la şcoală
Este foarte important ca părinţi să discute cu educatorii şi cu cadrele didactice pentru a se asigura că aceste reguli sunt respectate în unităţile de învăţământ. În acest context,programul naţional „Laptele şi cornul“ poate să se dovedească o măsură naţională deosebit de eficientă în lupta pentru prevenţia obezităţii. Acum,statul alocă annual o sumă de până în 200 de lei pe parcursul unui an şcolar pentru ca un elev să beneficieze de program,o valoare mică raportată la beneficial pe termen mediu şi lung ale programului.
„ Măsurile instituite de autorităţi în şcoli pentru prevenţia obezităţii,precum distribuirea de lapte şi de fructe,precum si orele de educaţie pentru sănătate trebuie să fie dublate de dezvoltarea unui comportament alimentar sanogen şi susţinerea unei activităţi fizice zilnice. O alimentaţie dezechilibrată în copilărie va genera premisele unor afecţiuni grave precum obezitatea,diabetul zaharat,sindromul metabolic şi bolile cardiovasculare“,explică medicul Gabriela Radulian.