Brăţara Bunătăţii a strâns 40.000 de lei pentru bebeluşii defavorizaţi din mediul rural

22 septembrie 2011   Parenting

Iniţiativa de strângere de fonduri a World Vision România – Brăţara Bunătăţii – a ajutat organizaţia să strângă, în perioada iulie-august, 40 000 de lei pentru a oferi bebeluşilor din comunităţile rurale defavorizate şansa de a porni sănătos în viaţă.

Banii strânşi prin intermediul Brăţării Bunătăţii vor ajuta la îmbunătăţirea stării de sănătate şi de nutriţie a copiilor şi a 130 de tinere mamici şi gravide din 10 comunităţi rurale din judeţele Dolj şi Vâlcea. Se vor organiza ateliere educaţionale şi informaţionale cu privire la creşterea,îngrijirea şi necesităţile copilului cu vârstă până în 2 ani,cu accent pe promovarea unei alimentaţii sănătoase şi se va facilita accesul la serviciile medicale primare.

Campania fost derulată în toate restaurantele Pizza Hut şi KFC din ţară,dar şi în cadrul clinicilor selectate Medicover  şi Regina Maria,prezenţa lor fiind semnalată prin intermediul afişelor. Astfel,timp de două luni,partenerii campaniei şi-au încurajat clienţii să doneze o sumă modică (5 lei) pentru a ajuta  copiii sub 2 ani şi femeile însărcinate din mediul rural să aibă parte de îngrijire medicală corespunzătoare şi o alimentaţie sănătoasă.În restaurantele KFC şi Pizza Hut campania s-a finalizat,suma totală strânsă în această perioadăde către toţi partenerii noştri fiind de aproximativ 38 000 de lei. În clinicile Medicover şi Regina Maria campania continuă şi în luna septembrie.

„Prin lansarea acestei brăţări,am făcut încă un pas pentru putea oferi unui număr mai mare de copii şansa la o viaţă mai bună,şansa de a creşte sănătos. Încă de când am lansat campania <<Mame bune,copii sănătoşi>>,ne-am dorit ca acţiunile noastre să aibă un impact real asupra modului în care sunt crescuţi micuţii din mediul rural,iar banii strânşi prin intermediul Brăţării Bunătăţii ne vor ajuta să oferim un sprijin concret tinerelor mămici şi copiilor lor”,a decarat Adela Fundulea,Marketing Manager World Vision România.

“În România,asigurarea unei nutriţii sănătoase a bebeluşilor din comunităţile defavorizate este încă o mare problemă. Ne bucurăm că am putut ajuta la strângerea de fonduri pentru aceşti copii şi le mulţumim clienţilor noştri pentru că s-au alăturat campaniei <<Mame bune,copii sanantoşi>>” a declarat Carmen Lupuleţ,director de marketing KFC România.

„Dreptul la sănătate trebuie respectat,indiferent de situaţia financiară a unei familii. Din păcate,în comunităţile sărace din România,accesul la serviciile medicale de bază reprezintă incă o problemă. Ne bucurăm că am putut ajuta la strângerea de fonduri  pentru bebeluşii din aceste comunităţi şi le mulţumim clienţilor noştri pentru implicare” a declarat Cătălina Bălan,director general Medicover.

 „Ţinând cont de situaţia gravă în care se află mulţi dintre copiii din comunităţile rurale vulnerabile din România,ne bucurăm că putem contribui la ameliorarea stării lor de sănătate. Le mulţumim tutoror clienţilor noştri care s-au alăturat campaniei <<Mame bune,copii sănătoşi>>şi îi rugăm să susţină în continuare cauza World Vision” a declarat Fady Chrein,director executiv Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Pentru susţinerea financiară a programului,World Vision România a creat şi Abonamentul la Bunătate,un instrument care presupune donaţii regulate ce au,de asemenea,drept scop îmbunătăţirea stării de sănătate şi de nutriţie a gravidelor şi copiilor mici din mediul rural. Cei care preferă această modalitate de a ajuta micuţii din comunităţile defavorizate pot opta pentru unul dintre cele 4 Abonamente la Bunătate:plata lunară (30 de lei),plata trimestrială (90 de lei),plata semestrială (180 de lei),plata anuală (360 de lei).

Alătură-te şi tu cauzei World Vision România şi ajută bebeluşii defavorizaţi din mediul rural să aibă un start sănătos în viaţă!

www.mamebunecopiisanatosi.ro

www.worldvision.ro

Mai multe