Când e mai bine să concepi un copil

21 iulie 2015   Parenting

Ideal este să devii mamă înainte să împlineşti vârsta de 30 de ani. De ce? Pentru că riscurile de sănătate asupra copilului şi asupra ta sunt mai mici, spun oamenii de ştiinţă. Care este de fapt vârsta potrivită pentru ca tu şi iubitul tău să fiţi părinţi?

Practic,este bine să devii mamă când eşti pregătită sufleteşte şi,dacă e posibil,înainte să depăşeşti vârsta de 35 de ani. Altfel,copilulpoate să fie expus riscului de malformaţii. Dar să nu ne gândim aşa departe. Să zicem că planetele sunt aliniate,e şi perioada de ovulaţie… toate condiţiile sunt îndeplinite pentru ca voi să treceţi la alt nivel al relaţiei.

Pe lângă vârstă,de ce să mai ţii cont

1.      Nu e indicat să ai copii când eşti foarte tânără. Cercetătorii au ajuns la concluzia că cei mai buni părinţi sunt foşti rebeli,care intenţionează să facă lucrurile bine ca părinţi. Cele mai adesea,înţelepciunea şi maturitatea lor se bazează pe învăţămintele trase de pe urma greşelilor lor.

2.      Nici când eşti mai în vârstă nu e bine să faci copii. Rişti să nu mai ai putere să alergi după ei toată ziua şi să fii confundată cu vreo mătuşă.

3.      Aştepţi să ai casa ta şi apoi te poţi gândi la copii? Ia în calcul că numărul ovulelor care pot fi fecundate se reduce de la an la an,în timp ce riscul să nu mai poţi rămâne însărcinată creşte. Acţionează acum!

4.      Nu poţi să te gândeşti la un bebeluş,până nu-ţi rezolvi problemele de sănătate. Nu sunt grave,dar de ce să rişti?!

Oamenii de ştiinţă explică faptul că bebeluşul se construieşte cu material de la amândoi,deci nu îl va afecta tare o simplă răceala sau o indigestie,ori poate suferi de vreo rinită alergică.

În plus,uneori durează până se prinde sarcina,deci ideea e să vă apucaţi de treabă,că rezultatele nu apar peste noapte.

Luna ideală pentru naşterea copilului

În ianuarie s-ar putea să rămâi fără bani,după ce ai petrecut sărbătorile de iarnă şi revelionul. Nu e o lună ideală pentru naşterea copilului. În plus,e ger şi trebuie să stai cu cel mic în casă.

Februarie este tot o lună friguroasă,iar timpul petrecut în maternitate s-ar putea să nu fie prea plăcut. Mai ales că e sezonul răcelilor.

Luna martie este asociată cu ziua femeii şi a mamei. Posibil ca ziua de naştere a copilului tău să intre sub un con de umbră.

Aprilie este o lună bună pentru naşterea copilului. Afară deja s-a încălzit. Totuşi,sperăm să nu te prindă Paştele în maternitate,că ar fi deprimant.

Ultima lună din vară,mai,este mai mult decât potrivită pentru naştere. Afară e numai bine,îţi poţi scoate puiul la aer. Să nu mai vorbim că îşi va sărbători ziua într-o lună fără sărbători importante şi cu toţi prietenii alături.

Şi în luna iunie e ideal să naşti. Încă nu e foarte cald,iar umiditatea nu e aşa de crescută. Încă poşi face plimbări cu bebeluşul în parc.

În luna iulie e cald şi îţi va fi greu când ieşi din maternitate. Pentru copilul adolescent este însă ideal,pentru că îşi va putea sărbători ziua la mare,la munte oriunde în aer liber cu prietenii.

În august apar ploile şi trebuie să ai grijă cu cel mic. Să-l protejezi şi de soare,să nu facă insolaţie sau alte afecţiuni.

În septembrie temperaturile sunt mai prietenoase şi îţi va fi mai uşor să începi şi să depăşeşti primele trei luni esenţiale pentru cel mic.

În octombrie toamna cu alaiul ei se aşterne peste tot. Trebuie să ai şi mai multă grijă de el să nu răcească,să nu facă otite.

În noiembrie încă este o lună bună pentru naştere,dacă nu încep ninsorile mai devreme. Încă mai poţi scoate copilul afară,să-i mângâie aerul năsucul. În plus,în noiembrie mai poţi petrece concedii la munte sau poţi vizita oraşe turistice.

În decembrie dacă naşti,trebuie să ştii că bebeluşul tău va fi asociat cu sărbătorile de iarnă,în special cu Crăciunul şi cu naşterea Domnului.

Fereşte-l de răceli şi alăptează-l la cerere. Laptele de mamă îi dă copilului anticorpi să lupte cu bacteriile şi virusurile din mediul înconjurător.

Mai multe