Când se dă antibiotic la copii. Iată ce greşeli trebuie să eviţi!

14 noiembrie 2014   Parenting

Tu ştii când se dă antibiotic la copii? Dacă eşti tentată să dai copilului antibiotice chiar şi pentru un banal roşu în gât, opreşte-te. Aceste medicamente nu se administrează oricând şi oricum!

Când se dă antibiotic la copii - Nu sunt bune contra febrei

Antibioticele sunt adeseori considerate medicamente bune pentru orice durere sau febră,ceea ce este complet greşit. Niciun antibiotic nu trebuie folosit pentru scăderea febrei. Atunci când copilul face febră,administreasă-i un antitermic (paracetamol),dă-i să bea lichide (ceai,apă) şi du-te la pediatru. Doar medicul poate stabili dacă este vorba despre o infecţie bacteriană sau virală şi cât de gravă este aceasta. Chiar şi unele reacţii alergice se pot însoţi de febră până la 38,5°C,situaţie în care nu este deloc vorba despre o infecţie- aşa că antibioticele nu au nici un efect.

Nu sunt eficace contra virusurilor

Contrar a ceea ce se crede,antibioticele nu combat maladiile produse de virusuri – răceli,bronşiolite,rujeolă,varicelă,oreion-,doar cele cauzate de bacterii – scarlatina,spre exemplu. Ajută la combaterea infecţiilor bacteriene ale plămânilor,urechii şi pielii,gâtului,aparatului urinar.

Prin urmare, dacă te întrebi când se dă antibiotic la copii, răspunsul este clar: în niciun caz atunci când a luat un virus.

Există mai mult tipuri de antibiotice:cele cu spectru larg,capabile să combată o mare varietate de bacterii,şi cele cu spectru îngust,care „ţintesc” o bacterie anume

Când se dă antibiotic la copii şi cum alegi antibioticul

Numai medicul este în măsură să aprecieze,pe baza examenului clinic al copilului şi a investigaţiilor suplimentare,dacă este necesară administrarea de antibiotice şi care anume. Durata tratamentului şi dozele sunt determinate tot de către specialist. Administrarea unor antibiotice extrem de puternice nu face altceva decât să selecţioneze tulpini de germeni rezistenţi,existând apoi riscul unor infecţii grave.

Citeşte şi:

Cum îl ajuţi să scape de frica de întuneric

Ce lucruri să nu spui copilului tău

Cum administrezi antibioticul

Totdeauna trebuie alese antibiotice uşor de administrat,de obicei pe cale orală – multe există şi în vairanta sirop. Copilul nu trebuie forţat,medicamentul putând să i se dea împreună cu un aliment care-i place. Administrarea unor doze prea mari sau prea mici,la intervale mai lungi sau mai scurte decât cele recomandate,întreruperea tratamentului sau prelungirea lui nemotivată pot genera reacţii adverse grave,pot distruge flora intestinală (care are şi un rol antiinfecţios),pot genera micoze (ciuperci) greu de tratat şi pot,de asemenea,selecţiona germeni rezistenţi la toate antibioticele existente.

Mai multe