Care e diferenţa de vârstă ideală dintre fraţi?

6 decembrie 2017   Parenting

Mulţi părinţi care au un copil poate se gândesc şi la al doilea. Unii dintre ei poate au deja un copil de câţiva ani şi evită să-l mai facă şi pe al doilea fiindcă li se pare că ar fi o diferenţă prea mare între ei. Există oare o diferenţă ideală de vârstă între fraţi?

Se pare că nu, sau cel puţin aşa ne spun experţii în parenting. Indiferent că diferenţa dintre primul şi al doilea copil e de doi sau de şapte ani, perioada de acomodare cu un nou membru al familiei este aceeaşi.

Impactul pe care un copil îl are asupra mediului familial e la fel de mare.

Dincolo de acest aspect, pentru fiecare părinte sau viitor părinte e firesc să vrea ca diferenţa dintre copii să fie mai mică, astfel încât ei să se poată juca împreună, să împartă lucruri.

Partea benefică a unei diferenţe minore de vârstă constă în faptul că cei mici au mereu un partener, fie de joacă, fie la masă. Partea negativă este că aceştia îşi dezvoltă mai greu individualitatea, fiind în permanenţă influenţaţi de comportamentul fratelui sau surorii. Mai mult, se poate ajunge în situaţia în care aceştia să devină dependenţi unul de altul.

Şi, fiindcă de cele mai multe ori e de preferat ca fraţii să fie apropiaţi de vârstă, iată şi ce avantaje poate aduce o diferenţă mai mare de vârstă între copii:

-Copilul mai mare e un al treilea părinte pentru cel mic, e mai cooperativ, are mai multă compasiune şi înţelegere pentru fratele mai mic.

-Pentru orice părinte, să aibă doi copii de vârste mici e o provocare, fiind mai uşor să aibă grijă de un sugar şi un copil care e deja la şcoală de exemplu.

-Diferenţa mare de vârstă le permite părinţilor să dedice mai mult timp dezvoltării individuale a copiilor.

Mai multe