Cât contează cum te văd ceilalţi

O întrebare destul de grea, dacă ne gândim bine înainte să dăm răspunsul, fiindcă felul cum ne văd cei cu care intrăm în contact este important în mod sigur… Cât de mult ne influenţează depinde însă de fiecare persoană în parte.

În unele dimineţi,ne privim în oglindă şi ne vedem mai obosite,mai grase şi mai puţin atrăgătoare decât suntem,în altele,poate,dimpotrivă. De fapt cum suntem şi ce ar trebui să ne intereseze? Pot fi ochii celorlalţi o oglindă care să ne reflecte imaginea aproape de realitate? Depinde de ochii care ne privesc… Depinde dacă aceştia sunt ai mamei,ai copilului,ai iubitului sau ai unui străin cu care ni se intersectează întâmplător privirea în staţia de metrou.

Fiecare cu imaginea sa

Există persoane pentru care nu contează foarte tare cum sunt văzute de cei din jur,cele non-conformiste,cu personalitate puternic creativă şi originale. Pentru acestea,faptul că vecina le consideră lipsite de gust şi strâmbă din nas când se întâlnesc la lift,când de fapt ele se îmbracă după trend şi poartă ce e la modă,nu are pic de importanţă. Am dat un exemplu simplu,ca să înţelegem mai uşor cum stau lucrurile. Există însă destule persoane pentru care imaginea contează foarte mult şi pentru această ea ar fi în stare de orice,chiar dacă nu de puţine ori ea nu are prea mare legătură cu realitatea. Şi aşa ajungem la un punct de referinţă esenţial:realitatea pe care o percepem fiecare în mod subiectiv.

Eu versus ceilalţi

Trăind cu şi printre oameni este normal să conteze cum ne văd aceştia. De asta depind o mulţime de lucruri din viaţa noastră. Să ne gândim la serviciu:oare poate să nu ne afecteze dacă ceilalţi colegi ne etichetează drept o persoană egoistă,care nu sare la nevoie,lipsită de spirit colegial şi care,pe deasupra,calcă pe cadavre ca să ajungă în vârf? Poate,dar nu e bine! Cât credeţi că se va descurca cineva astfel fără ca echipa să aibă reacţia de izolare? Veţi spune că nu contează,aţi văzut asemenea cazuri şi au ajuns bine! S-ar putea să pară aşa la prima vedere,dar cu timpul un astfel de om nu obţine rezultate profesionale durabile,mai ales dacă munca sa este desfăşurată într-un colectiv. Dacă este soprană la operă şi cântă singură,s-ar putea să se descurce! Dar numai în caz că publicul o consideră un real talent.   

Povestea cu măgarul obosit

Nici nu putem lua tot ce văd ceilalţi de bun. Doar ştim că până şi nuanţele de culoare sunt percepute uşor diferit,variind de la privitor. Desigur,roşul este roşu,intensitatea o percepem însă diferit. Nemaivorbind de daltonişti,care văd verde în loc de roşu! Dacă ne amintim povestea stăpânului care – luându-se ba după unul,ba după altul – ca să fie pe plac şi să pară de treabă,ajunge să-şi ducă măgarul obosit în cârcă,ne putem imagina cam ce-ar însemna să ţinem cont de toate cele văzute de ceilalţi.

De ce este important cum ne percep...

... părinţii?

Corpul nostru,susţin psihologii,poartă urmele cuvintelor,gesturilor,iubirii,mândriei şi dezamăgirii pe care părinţii noştri le-au avut faţă de noi la vârste fragede. Transformarea corpului doar la suprafaţă nu înseamnă vindecare,trebuie să găsim calea spre interior. Defectele ni se pot transforma în atuuri doar dacă acceptăm să le privim altfel. Când ai copii,e minunat să poţi să le iubeşti şi defectele,dându-le şansa ca,mai târziu,să se poată vedea şi accepta aşa cum sunt.

… prietenii?

Pentru că modul în care ne percep prietenii ne dă încredere şi ne ajută să ne definim mai aproape de realitate. Nu neapărat pentru că ar fi mai îngăduitori,ci pentru că ne cunosc mai mai bine. Cineva mi-a spus odată că întotdeauna voi avea nevoie de referinţa pe care mi-o dă felul cum mă vede. Şi-aşa a fost! Faţă de imaginea mea văzută de persoana respectivă mă autoevaluez cel mai bine,îmi văd succesele şi îmi reconsider greşelile. Prin urmare,evoluez. Asta înseamnă să-ţi vezi propria imagine în privirea unui prieten…

… duşmanii?

Vei spune că nu ai duşmani şi subiectul nu te interesează. Duşmani nu sunt numai cei cu care purtăm războaie. În această categorie îi putem pune – fiindcă aşa este mai simplu – pe toţi care,dintr-un motiv sau altul,nu ne înghit. Şi,după cum bine ştim,nu există om care să fie plăcut tuturor. S-ar putea să pară surprinzător,dar felul în care ne văd cei din această categorie este la fel de important ca acela al prietenilor. Sunt cele două feţe ale medaliei sau ale oglinzii,cele două imagini ale noastre în percepţia celorlalţi din care putem să creionăm mai aproape de realitate ceea ce suntem de fapt.