Cât de nocive sunt televizorul şi calculatorul pentru copii

10 ianuarie 2013   Parenting

Copiii care petrec mult timp în faţa calculatorul sau a televizorului au un risc mai mare de a suferi de obezitate, afecţiuni cardiace, diabet şi cancer, atenţionează medicii britanici.

Chiar şi copiii care fac exerciţii fizice în mod regulat sunt în pericol,pentru că tot au perioade lungi de inactivitate care duc la obezitate.

Potrivit agenţiei de cercetare Childwise,copiii petrec în medie 5,9 ore pe zi în faţa televizorului,a consolei de jocuri sau a computerului.

Drept urmare,experţii îi sfătuiesc pe părinţi să limiteze perioadele din faţa televizoarelor sau calculatoarelor ale copiilor la două ore pe zi.

„Mecanismul exact al felului în care sedentaritatea cauzează cancer este încă relativ necunoscut,dar se consideră că activitatea fizică diminuează riscul de cancer prin reducerea inflamării din corp,care este legată de dezvoltarea bolii.”,afirmă specialiştii.

O viaţă activă reduce grăsimea corporală,dar creşte şi sensibilitatea la insulină,reducând astfel riscul de diabet. Pe de altă parte,persoanele supraponderale au un nivel crescut de anumiţi hormoni precum estrogenul,care a fost relaţionat cu riscul crescut pentru anumite tipuri de cancer,cum ar fi cel de sân.

Mai multe