Cât de sinceră poţi fi cu soacra?
În orice relaţie, inclusiv cu soacra, sinceritatea-i de bază. Dar una-i teoria, alta realitatea! De câte ori n-ai supărat-o, spunându-i lucrurile-n faţă? Până unde poţi merge oare cu adevărul în faţa ei?
De ce se spune oare că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune? Poate pentru că mulţi s-au folosit de adevăr făcând mai mult rău decât bine.
Aşa s-au rupt prietenii de-o viaţă ori s-a ales praful de iubirea dintre... noră şi soacră. Dacă intrăm pe acest teren accidentat,ne-ar fi de folos câteva mici secrete,adunate de la nurorile păţite. Mai întâi,cunoaşte-o
Secretul unui bun început este să-ţi cunoşti bine soacra,să ştii ce apreciază în comportamentul oamenilor,ce aşteaptă de la soţia fiului ei. Asta pentru că precis vă întâlniţi undeva,în tot hăţişul ăsta de necunoscute.
Poate că şi ţie,şi ei vă plac oamenii deschişi,care respectă anumite valori. Aşa,vă veţi descoperi şi alte opinii comune. Şi atunci părerile opuse vor fi mai bine acceptate.
Bun sfat! Poate că spunându-i de la început ce calităţi ai şi ce defecte,ce-ţi place şi ce nu,o ajuţi să te cunoască,să nu-şi facă păreri greşite despre tine.
Dacă îl găseşte pe fiul ei gătind de zor şi pe tine dormind,nu înseamnă că eşti leneşă. Mai degrabă,este o dovadă că el te iubeşte şi te protejază. Sau vorba ta apăsată nu este semn că eşti nervoasă,ci că aşa ţi-e firea.
Multe fete abia căsătorite povestesc despre familia lor şi despre lucrurile mai puţin frumoase. Unele au avut o copilăria grea,altele au trăit în familii sfâşiate de conflicte.
Desigur,soacrei nu-i poţi ascunde aceste lucruri,care,oricum,se află. Poţi însă să-i arăţi că eşti un om tolerant şi matur,care îşi iubeşte familia şi o înţelege. Asta va fi o garanţie că şi în noua ta familie vei fi astfel.
Confesiuni de genul celor pe care le faci prietenei tale despre viaţa de cuplu nu merg şi cu soacra. Aşa că ei vorbeşte-i despre lucrurile plăcute din viaţa voastră,cere-i reţeta ei faimoasă de tort sau un sfat practic despre cum să amenajezi casa.
După ce vă veţi cunoaşte mai bine,vei putea să o rogi să-şi folosească diplomaţia „sugerându-i“ fiului să te ajute sau să mai uite de meciuri şi de prieteni.
Nu povesti despre foştii iubiţi!
Soacra nu este nici de vârsta ta şi nici indiferentă la viaţa fiului ei,aşa că orice detaliu despre fostele tale relaţii va fi un etern semnal de alarmă pentru ea.
Nu de gelozia lui trebuie să te temi,ci de vigilenţa ei! Fii sigură că va începe să facă multe scenarii,să te studieze şi să te verifice mereu. Iar dacă ai ghinionul să dai de o soacră care se laudă că la ea „ce-i în guşă-i şi-n căpuşă”,toate fantasmele vor ajunge la urechile soţului tău.