Ce ar trebui să ştie copilul despre sex
Chiar şi acei părinţi care sunt tari în explicaţii şi au toate cuvintele la ei se trezesc că nu şi le mai găsesc când vine vorba despre discuţia legată de viaţa intimă. Unii, mai stăpâni pe ei, încearcă să spună ceva, dar nu ştiu cum şi cât, iar restul roşesc şi se încurcă încercând să schimbe subiectul ca să mai tragă de timp.
În ambele situaţii,nu există scăpare,aşa că este bine să te pregăteşti din timp,fiindcă interesul copilului este mare şi nu va trece prea mult timp până când întrebările legate de sex vor curge potop.
De ce e necesară „marea discuţie“
În primul rând,trebuie să nu ratezi niciun moment de comunicare pe acest subiect. Caută răspunsul corect şi rămâi strict la obiect. Spre exemplu,la întrebarea copilului:„mami,cum apare bebeluşul din burtică?“ este preferabil să spui că acesta se naşte şi nu că-l aduce barza! Vorbind cu copilul de la vârste fragede şi răspunzându-i firesc la orice întrebare,la momentul când a fost pusă,stabileşti cu el o comunicare deschisă şi prietenească. Asta va face ca tu să fii întotdeauna prima persoană spre care se va îndrepta cel mic atunci când va căuta răspunsul la o întrebare sau va avea nevoie de diverse lămuriri. De aceea,nu trebuie să spui,la 4-5 ani,povestea cu barza,pe care ulterior să o infirmi,dând astfel senzaţia că l-ai minţit. Ar dăuna mult relaţiei cu cel mic.
Bine de ştiut!
Pentru ca vocabularul celui mic să se dezvolte corect,este bine ca în explicaţiile despre viaţa intimă să foloseşti denumirile anatomice ale părţilor corpului uman.
Cum procedezi în funcţie de vârsta copilului
Pe copilul până la 2 anitrebuie să-l înveţi părţile corpului folosindu-le corect numele (penis,vagin). La această vârstă,informaţia despre ceea ce este feminin şi masculin este înţeleasă şi,implicit,cel mic începe să facă distincţia între masculin şi feminin.
La 3-4 ani,răspunsul:„bebeluşii cresc dintr-o sămânţă,în burta mamei. Tata pune sămânţa acolo,“ îl va mulţumi pe copil. În acest stadiu al dezvoltării sale,dacă e ajutat,învaţă corect noţiunile legate de intimitatea corporală a unei fetiţe sau a unui băiat.
Între 5 şi 9 ani,copilul vrea să ştie mai multe despre viaţă şi înţelege subiecte mai complicate. Poate pune întrebări privind sexualitatea şi e receptiv la ceea ce părinţii spun şi simt. De aceea, îi poţi spune cum rămâne o femeie gravidă şi creşte fetusul,ce se întâmplă la naştere şi multe altele.
Când se apropie de pubertate...
... învaţă-l despre schimbările biologice care au loc în această etapă.Discuţia ar trebui să înceapă înainte să împlinească 10 ani,pentru că fenomenele care preced pubertatea încep de timpuriu şi cu cât cel mic înţelege mai bine,cu atât schimbarea va fi percepută mai natural. Vorbeşte-i despre modificările ce apar atât la fetiţe,cât şi la băieţi,fiindcă e bine ca ei să ştie ce se petrece cu sexul opus. Specialiştii ne asigură că,la 10 ani,toţi au capacitatea de a înţelege corect dacă sunt informaţi cum trebuie. Cel mai greu lucru pentru un viitor adolescent este să-şi gestioneze impulsurile sexuale care încep să-şi facă tot mai simţită prezenţa.
... vorbeşte-i fără ocolişuri despre raporturile sexuale.Poate părea surprinzător că specialiştii recomandă părinţilor să abordeze deschis problema raporturilor sexuale cu explicaţii clare,dar astfel putem să ne ferim copiii de riscuri nebănuite. Ei trebuie să afle de la părinţi când,cu cine şi în ce condiţii se desfăşoară un raport sexual sănătos – atât fizic,cât şi emoţional. Este preferabil să ştie aceste lucruri de la tine şi nu călăuzit de alţi copii sau bazându-se pe informaţii din filme sau de pe reţelele de socializare.