Ce este scorul Apgar la naştere

14 mai 2016   Parenting

Scorul Apgar se stabileşte în funcţie de evaluarea fizică a bebeluşului, imediat după naştere. Astfel, se adună toate notele oferite pentru fiecare caracteristică, spre exemplu, bătăile inimii, şi se face un punctaj maxim.

În primul minut de la venirea pe lume a unui copil i se face evaluarea fizică,ţinând cont de cinci parametri,respectiv frecvenţa cardiacă,respiraţia,tonusul muscular,culoarea pielii şi reflexele. Acestea se măsoară şi se notează cu 0,1 sau 2. La final,punctajul maxim obţinut în urma notelor primite indică scorul Apgar al copilului.

În funcţie de prima examinare se pot identifica eventualele probleme care pot afecta sănătatea celui mic. Dacă scorul este peste 7 înseamnă că sănătatea copilului este una bună. Când scorul se situează între 4 şi 6,cel mai probabil copilul a avut nevoie de oxigen ca să respire. Punctajul până în 3 îl obţin bebeluşii care au avut probleme serioase la naştere.Criteriile şi notele de evaluare pentru nou-născuţiScorul Apgar reprezintă suma notelor obţinute în funcţie de următorii parametri:

1.    Tonusul muscular

Bebeluş activ,tonus bun – 2;

Prezintă mişcări de flexiune a extremităţilor,dar reduse ca număr – 1;

Are musculatură moale şi îi lipsesc mişcările specifice – 0.

2.    Pulsul

Bătăile inimii sunt peste 100 pe minut – 2;

Frecvenţa cardiacă este sub 100 de bătăi pe minut – 1;

Nu prezintă ritm cardiac – 0.

3.    Grimasele

Strănută,tuşeşte sau ţipă – 2;

Prezintă grimasă facială – 1;

Nu are reacţii – 0.

4.    Culoarea pielii

Pielea are culoarea roz – 2;

La nivelul trunchiului,pielea este roz,iar spre extremităţi albastru-violacee – 1;

Copilul are pielea palidă sau vânătă – 0.

5.    Respiraţia

Respiră regulat,ţipă sau plânge viguros – 2;

Respiră neregulat şi plânge slab – 1;

Nu respiră şi nu plânge – 0.

Şi nou-născuţii cu scor Apgar 1 pot supravieţui,dar cazurile de reuşită sunt rare.

... majoritatea copiilor primesc nota 9,pentru că,imediat după naştere,pielea de la extremităţi este colorată în violet,nu în roz?

... este posibil ca scorul Apgar să fie influenţat de suferinţe antenatale,spre exemplu de scăderea fluxului sangvin al fătului,  din cauza unui travaliu mai dificil?

Mai multe