Certurile între fraţi: cum îi ajuţi să facă pace ?

Gelozia între fraţi apara adesea şi este greu de gestionat. Cum să faci faţă provocării? Află ce soluţii ai.

Care sunt cauzele

S-ar putea să pui certurile dintre cei mici pe diferenţa de vârstă dintre ei. Şi să-ţi pui întrebarea:există o diferenţă de vârstă ideală? Ideea e că,pentru a mai atenua din şocul creat de sosirea unui nou-născut,n-ar fi rău ca primul născut să i se acorde timp să se „instaleze” în familie,să ştie exact care e locul lui inima părinţilor şi să fie conştient că se va bucura mereu de dragostea celor mari.Se va simţi mai puţin ameninţat de sosirea unui frăţior atunci când a atins un anumit grad de securitate interioară. Iar asta se întâmplă atunci când a trecut prin câteva etape cruciale pentru dezvoltare – primii paşi,achiziţia sentimentului proprietăţii.

Diferenţa de vârstă ideală

O perioadă mai mare de timp între fraţi poate avea destule neajunsuri:o comunicare insuficientă,cauzată de gradul diferit de dezvoltare al copiilor şi de centrele lor diferite de interes. Prin urmare,spun specialiştii,trei ani între cei doi fraţi este o perioadă suficientă pentru a le permite să comunice bine.  

Grijuliul frate mai mare

Cu cât o familie e mai numeroasă,cu atât privirea vigilentă a părinţilor se diluează. Iar primul născut are tendinţa de a substitui lui mami şi tati,şi de a juca rolul de părinte,atunci când cei mari sunt depăşiţi de probleme. Rezultatul:fraţii mai mici vor să intre în graţiile celui mare,mai degrabă decât să-l considere un rival. Şi nici nu le trece prin cap să-l trateze ca pe un duşman – de aici,poate,mai puţin conflicte între năzdrăvani.

Fetiţe şi băieţi:complici sau rivali?

Fetiţele şi băieţii sunt complici sau rivali? În familiile în care fraţii au acelaşi sex,sentimentele au,dintr-o dată,o intensitate specială:atât dragostea,cât şi ura... De ce? Pentru că sunt posibile comparaţii între fraţii de acelaşi sex.  Să luăm un exemplu:o familie cu două fetiţe. Dacă una e un pic mai drăguţă,etichetele apar imediat:una va fi „cea frumoasă”,cealaltă va fi „urâţica”. Dar lucrurile pot sta şi invers:e posibil ca amândouă să aibă aceleaşi preocupări,să-şi facă confidenţe,cea mai mare arătându-se încântată de a-şi iniţia sora mai mică în diverse jocuri şi aspecte ale vieţii.

Când vine „al doilea”

Mulţi părinţi se tem că,dacă aduc pe lume încă un bebeluş,asta ar putea fi traumatizant pentru primul născut. Văzând câtă grijă i se acordă celui mic,copilul mai mare înţelege repede că,de acum încolo,el nu va mai fi pe primul loc,că va trebui să împartă totul,inclusiv dragostea părinţilor,cu micuţul din scutece.Sentimentul de gelozie poate fi atenuat,ba chiar dezamorsat dacă se iau măsuri din timp. Încă de când eşti însărcinată,încearcă să-i explici primului născut care sunt avantajele de a avea un frate:un tovarăş de joacă,mai multă distracţie,şi,de ce nu,mai multe jucării. Responsabilizează-l,dă-i mici sarcini de îndeplinit – să aleagă numele frăţiorului,spre exemplu,sau să-i spună câte o poveste înainte de culcare. Încurajează-l să vorbească şi să-l alinte pe cel mic. Şi nu înceta să-l asiguri că mami şi tati îl vor iubi la fel de mult şi după ce apare bebeluşul.

Şi părinţii greşesc

Se întâmplă,adesea,ca un părinte,influenţat de locul pe care l-a ocupat,mai demult,în ierarhia fraţilor,să se identifice cu unul din copiii lui. Spre exemplu,să ia în mod constant apărarea celui mai mic,care – aşa cum dureros îşi aminteşte adultul din copilărie-  ar fi mai oprimat. Experienţa de odinioară poate să-ţi afecteze obiectivitatea acţiunilor şi îţi poate direcţiona în mod prioritar sentimentele.