Copiii cu memorie bună pot avea un defect major

24 iunie 2015   Parenting

Dacă eşti părintele unui copil care are imaginaţia foarte bogată, cu siguranţă ai observat că el sau ea poate inventa povestioare destul de convingătoare atunci când vrea să iasă dintr-o încurcătură. Iată ce au descoperit oamenii de ştiinţă care au studiat problema!

Copiii care pot inventa întâmplări care nu au avut loc,însă o fac folosind o mulţime de detalii şi argumente,se bucură de o capacitate de memorare excelentă,spun cercetătorii care au făcut un studiu pe această temă.

Dacă vestea bună este că micuţii care povestesc situaţii cu lux de amănunte au memorie mai bună,vestea proastă este că trebuie să ai un fel de radar pentruminciuni,pentru că aceşti copii sunt aşi în acest sens.

Rezultatele studiului efectuat de oamenii de ştiinţă britanici au fost publicate în Jurnalul Experimental de Psihologie Pediatrică şi arată că toţi copiii se folosesc de minciuni pentru a scăpa de pedepse atunci când greşesc.

Minciunile celor cu memorieverbală bună sunt cele mai bune şi pot trece cu uşurinţă neobservate.

Experimentul dă o notă pozitivă minciunilor spuse de copii,dacă se ţine cont că ai nevoie de ceva abilităţi verbale pentru a susţine povestioara inventată şi de memorie foarte bună,pentru a o reţine cât mai mult timp.

7 ani,vârsta copiilor din studiu

Cercetătorii au facut un experiement la care au implicat mai mulţi copii cu vârste între 6 şi 7 ani,pe care i-au invitat să se joace un joc cu întrebări şi răspunsuri. Trei întrebări au fost printate şi tipărite pe cartonaşe colorate,care aveau răspunsurile pe spatele cardurilor.

Oamenii de ştiinţă au citit întrebările,i-au lăsat pe copii să răspundă,apoi au întors cartonaşele pentru a le dezvălui răspunsurile. Acestea au fost scrise cu o anumită culoare şi având o image alăturată.

La a treia întrebare,pentru răspunsul căreia a fost nevoie de un răspuns inventat,de exemplu au fost întrebaţi cine este personajul fals cu numele „Spaceboy“,adică „băiatul din spaţiu“,oamenii de ştiinţă au plecat din sală nu înainte de a le spune copiilor să nu se uite la răspunsuri.

Toate reacţiile copiilor au fost filmate,deci specialiştii au văzut cine a trişat şi au putut analiza minciunile copiilor,care voiau să ascundă că au tras cu ochiul la răspuns.

Astfel,copiii care fac parte din categoria mincinoşi inteligenţi au ascuns că au trişat,dar şi că au presupus ce imagine era alăturată răspunsului de pe cartonaş.

Ceilalţi mincinoşi au ascuns fie că au tras cu ochiul la răspuns,fie că îşi imaginau ce este pe spatele cartonaşului.

Minciuna poate fi un lucru bun

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că nu este un lucru rău să ai un mic mincinos în casă,câtă vreme acest obicei îi stimulează memoria şi creativitatea.Elena Hoicka,specialist britanic în psihologie la Universitatea din Sheffield,spune că prin minciună,cei mici îşi testează limitele şi îşi dezvoltă abilităţi de gândire.

Mai multe