Copilăria ne influenţează personalitatea

Copilăria este etapa delicată în care are loc dezvoltarea personalităţii. Iar relaţia pe care o au copiii de la o vârstă fragedă cu părinţii lor este determinantă în dezvoltarea personalităţii şi a relaţiilor lor cu restul oamenilor.

Este atât de important, de fapt, pentru că multe dintre problemele pe care le suferă adulţii sunt rezultate din această fază a vieţii lor. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că tot ce trăim în copilărie lasă o amprentă în creierul nostru. Este o amprentă despre care nu suntem conştienţi, dar care ne afectează în multe moduri.

Tipuri de consolidare şi importanţa acesteia în dezvoltarea personalităţii

Când vine vorba de educarea copiilor, putem alege o atitudine pozitivă sau negativă. Cel mai bun lucru este să găseşti un punct intermediar între cele două extreme.

Atitudinea pozitivă este atunci când sărbătorim lucrurile bune pe care copiii le fac, ignorând ceea ce fac corect sau incorect. Acest lucru poate duce la o stima de sine ridicată, care poate face copilul capabil să-şi asume responsabilitatea pentru erorile sale.

Atitudinea negativă, pe de altă parte, pune accentul pe tot ceea ce face copilul incorect. Acest lucru poate determina o stima de sine scăzută, ceea ce le face să creadă că ei nu sunt suficient de buni, de frumoşi, de deştepţi, mai ales în comparaţie cu cei din jurul lor.

Ambele extreme sunt negative şi influenţează personalitatea oricărui copil. Din acest motiv, dacă avem probleme de stimă de sine ca adulţi, aruncând o privire asupra copilăriei noastre ne poate arăta să ne dăm seama mai bine de cauzele pentru care suntem aşa cum suntem.

Ataşamentul părinţilor noştri în timpul copilăriei ne marchează, şi anume:

Ataşamentul sănătos

Ataşarea sigură apare atunci când copilului îi sunt îndeplinite toate nevoile. Există un contact fizic, ştiu că dacă au nevoie de mama lor, ea va fi acolo. Din acest motiv, copilul dezvoltă o legătură sănătoasă.

Ataşamentul anxios

Ataşamentul anxios sau ambivalent se dezvoltă atunci când un copil are o mamă care este foarte atentă şi grijulie în unele ocazii, dar este rece şi îndepărtată în altele. Consecinţa este că copilul creşte cu multă nesiguranţă.

Ataşamentul evitant

Ataşamentul evitant se dezvoltă din cauza mamelor insensibile care tind să ignore nevoile copiilor lor. În consecinţă, copiii învaţă să le respingă, să fie independenţi şi să nu aibă nevoie de ei. În viitor, vor avea probleme în relaţiile cu alte persoane. După cum vedem, ataşamentul sigur este cel mai sănătos. Cu toate acestea, ataşamentul anxios şi cel evitant sunt mai frecvente decât credem noi.

Dependenţa emoţională, incapacitatea de a stabili legături afective cu alte persoane, teama, nesiguranţa în relaţii ... Toate acestea au o bază. Ea este copilăria.