«Copilul meu mă scoate din minţi. Unde greşesc?»
Cărui părinte nu i s-a întâmplat, măcar o dată, să-şi piardă răbdarea cu propriul copil şi să-i arunce „vorbe grele“, care îl rănesc? Decât să le regreţi, mai bine aplici sfaturile noastre.
Adesea,după o zi grea,nu ne mai stăpânim nervii tocmai acasă,unde ar trebui să fie oaza noastră de linişte. Cei mici ajung să „încaseze“ pedepse pe care,după ce lucrurile se calmează,părinţiişi-ar dori să le retragă. Mihaela Sterian,doctor în psihologie,te sfătuieşte cum să reacţionezi în astfel de momente.«Îi pedepsesc „nimicurile“»
Dacă nu şi-a terminat temele,dacă trage de timp,nu mai are voie să se uite la televizor. Dacă nu şi-a pus lenjeria la spălat,adio calculator! Aceste sancţiuni chiar sunt justificate?
DE CE?Mai mereu,membrii familiei sunt cei care suportă nevoia noastră inconştientă de a ne răzbuna. A ne transforma propriul copil în ţinta răzbunării este ca şi cum ne-am pedepsi pe noi înşine.
CE SIMTE COPILUL?În faţa unor sancţiuni prea dure,poate avea sentimentul că adulţii nu merită încredere. În timp,acest lucru duce la deteriorarea relaţiei lui cu părinţii.
CUM REDRESEZI SITUAŢIA?Fă-ţi o listă cu acele greşeli care chiar merită pedepsite. Acest tip de raţionalizare te va ajuta să te controlezi data viitoare.
«Nu am răbdare să-i explic ce greşeşte»
Copilul vrea să te ajute,dar preferi să faci unele lucuri singură.
Ritmul lui nu corespunde ritmului tău,mai ales dacă e mai agitat.
Are impresia că nu este în stare de nimic şi riscă să se teamă mereu de eşec. Va avea o imagine devalorizată despre sine însuşi şi nu se va simţi demn de părinţii lui.
Evită să-i dai sarcini care îl depăşesc sau care presupun abilităţi pe care nu le are. Dimpotrivă,când ai timp,învaţă-l deprinderi noi şi încurajează-l să le pună în aplicare.
Uneori îţi vine să-i tragi o palmă la fund,pentru că nu ascultă,deşi i-ai spus de o sută de ori acelaşi lucru. Şi totuşi,este pedeapsa fizică o soluţie?
Nu mai ajungi să-ţi analizezi actele şi te laşi pradă nervilor.
Îi va fi teamă,desigur. Acţionând astfel,îi vei induce acelaşi tip de comportament. Cu cât eşti mai dur fizic cu copilul tău,cu atât va fi şi el mai dur în raport cu alţii.
Când simţi că aluneci pe panta pedepsei fizice,trebuie să-ţi formulezi o interdicţie absolută:„Începând de azi,nu o să-mi mai ating copilul!“. Verbalizarea acestei intedicţii va avea efect.
«Îi vorbesc răstit şi îl jignesc»
Sub imperiul nervilor,ţipi la copil şi îi adresezi jigniri. În timp,de fiecare dată când vei fi nervoasă,vei izbucni astfel! Ar trebui să îţi măsori cuvintele,pentru că ele „dor“.
În spatele acestor agresiuni verbale se ascunde sentimentul tău de neputinţă. În încercarea de recăpătare a puterii,recurgi la violenţa cuvintelor. Şi îţi spui că nu este prea grav:copilul tău ştie că îl iubeşti.
CE SIMTE COPILULCuvintele dure pot fi la fel de dureroase ca loviturile fizice şi îl vor umili profund.
A banaliza violenţa verbală,în familie,înseamnă a-ţi asuma riscul de a o transforma în singurul mod de comunicare.
După un cuvânt jignitor,trebuie imediat să îi ceri scuze copilului. „Te rog să mă ierţi,nu am gândit ce am spus“. A-ţi asuma greşeala este un mod de a-i transmite copilului tău că nu îl dispreţuieşti,ci îl respecţi.