Cum alegi primul smartphone al copilului. 4 lucruri la care să fii atent
Astăzi, copiii sunt din ce în ce mai pricepuţi la tehnologie şi, din moment ce sunt înconjuraţi de smartphone-uri, în cele din urmă îşi vor dori să aibă şi ei unul. Cum alegi însă modelul potrivit de telefon pentru un copil? Ce dimensiune ar trebui să aibă, ce buget ar trebui să aloci pentru un device inteligent destinat unui puşti, este suficient de responsabil cel mic pentru a avea grijă de un astfel de dispozitiv?
Toate acestea sunt întrebări la care ar trebui să răspunzi înainte să adaugi în coş un smartphone pentru micuţul tău. Haide să descoperim împreună care sunt cele mai importante 4 lucruri la care trebuie să fii atent înainte de a face acest pas!
Alege un smartphone nici prea mare, nici prea mic
Un smartphone potrivit ca dimensiuni pentru un copil este o alegere înţeleaptă. Acesta poate fi manevrat uşor, iar tu poţi sta liniştit că nu îl va scăpa pe jos. Şi dacă argumentul tău este că un telefon mare are şi putere de calcul sporită, iar copiii sunt nerăbdători şi au nevoie ca jocurile şi aplicaţiile să se mişte repede, să ştii că există smartphone-uri mici, potrivite pentru pici, care nu fac rabat de la performanţă. Găseşti pe acest blog un articol cu recomandări de telefoane mici şi performanţe din care te poţi inspira pentru viitoarea achiziţie.
Invită-l la o discuţie despre telefoane mobile
Este important să discutaţi cu cel mic de ce are nevoie de un smartphone. Pentru a se conecta cu prietenii? Pentru a se juca? Îl ajută la şcoală? Vrea să facă fotografii sau să se uite la clipuri pe internet? Totodată, explică-i ca un telefon este o investiţie la care şi el este invitat să contribuie. Cum? Având grijă de dispozitiv şi înţelegând că există posibilitatea că, în viitor, să nu îţi permiţi un alt cadou. Vorbiţi liber şi prezintă-i avantajele şi dezavantajele oricărui aspect pe care îl va aduce în discuţie şi negociaţi care este soluţia corectă pentru ambele părţi.
Alege un model care nu depăşeşte bugetul familiei
Primul smartphone al unui copil nu trebuie să fie cel mai scump model de pe piaţă. Pot interveni accidente neplăcute în care telefonul are de suferit şi este tare neplăcut când o investiţie recentă necesită o altă investiţie - pentru reparaţie, de exemplu. Alegând un telefon care nu depăşeşte bugetul familiei este alegerea potrivită, vei economisi bani şi nu vei avea dureri de cap în cazul în care smartphone-ul se strică „întâmplător”.
Protejează telefonul
După investiţia în primul smartphone al copilului tău, nu uita să achiziţionezi o husă şi folie de protecţie, necesare pentru un plus de siguranţă. În joacă, cel mic poate scăpa telefonul din mână sau îi poate zgâria ecranul. Există huse rezistente la şocuri, care includ şi un ecran de protecţie împotriva zgârieturilor. Găseşti pe site-urile de specialitate o mulţime de modele din care să alegi.
Foloseşte funcţia de control parental
Un studiu realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2018 arată că peste 90% dintre puştii cu vârste între 12 şi 17 ani au folosit un smartphone pentru a se conecta la internet. Probabil aceasta informaţie te nelinişteşte un pic. Vestea bună este că cele mai populare smartphone-uri au inclusă o funcţie care va cântări foarte mult în alegerea ta: controlul parental. Iar pentru tine, ca părinte, această funcţie are beneficii multiple, dintre care amintim:
- Monitorizezi complet smartphone-ul;
- Alegi ce tip de aplicaţii şi jocuri pot fi instalate;
- Gestionezi ce poate fi afişat în căutările pe Google;
- Urmăreşti locaţia copilului, în timp real;
- Setezi durata de timp în care poate fi folosit dispozitivului.
Astfel cel mic se poate bucura de avantajele oferite de cea mai nouă tehnologie modernă, fiind în acelaşi timp în siguranţă. Ca să nu mai menţionăm că un dispozitiv inteligent conectat la internet – fie că se numeşte el smartphone, tabletă sau laptop – a devenit un instrument absolut necesar de când cu şcoala online. Trend care, se pare, va continua şi în viitor, acum că uşa spre tehnologizare a fost deschisă în sfârşit şi în România.
Sursă foto: Pexels