Cum calculezi necesarul de proteine al bebeluşului tău

17 februarie 2016   Parenting

Ca să crească mare, bebeluşul tău are neapărată nevoie de proteine şi fier, elemente pe care carnea le conţine din plin.

Proteinele îl ajută să crească

Proteinele furnizează organismului materialul indispensabil creşterii. Iar cele mai valoroase provin din produse de origine animală. Există şi vegetale bogate în proteine (soia,fasolea,mazărea,făina de grâu sau porumb,ciupercile,unele fructe),dar acestea nu conţin toţi aminoacizii necesari unei bune dezvoltări. În plus,pentru fiecare gram de substanţă proteică metabolizată,corpul său are nevoie şi de substanţe minerale. Tot carnea,mai ales cea roşie,sau ficatul îi oferă şi fierul atât de preţios.

Ce tip de carne se recomandă

Când puiultău a ajuns la onorabila vârstă de 6 luni,are un tub digestiv suficient de matur pentru eliminarea unor alimente solide de genul cărnii sau peştelui. Cea mai potrivită pentru copiii mici este carnea de pasăre şi cea de vacă. După vârsta trei ani,copiii pot gusta şi puţină carne de porc,dar foarte slabă.

Cum o prepari

Carnea pe care urmează să i-o prepari celui mic trebuie să fie lipsită de grăsime. Îndepărtează cu mare grijă şi migală pieliţele,zgârciurile şi oasele. Prepararea cărnii şi a peştelui pentru un copil de 6-7 luni se face întotdeauna prin fierbere,după care se toacă mărunt şi se pasează cu mixerul sau furculiţa. Pentru a fi sigură că va accepta alimentul nou introdus poţi amesteca pasta de carne sau de peşte cu piureul de legume,după gustul micuţului tău.

Cum îi calculezi necesarul de proteine

Iată un mod simplu de a calcula un minimum necesar de proteine pentru un copil:înmulţeşti 3 g cu numărul său de kilograme. Dacă micuţul tău cântăreşte,de exemplu,15 kilograme,are nevoie zilnic de 45 g proteine. Dintre acestea,jumătate ar trebui să provină din carne,iar restul din ouă,lactate,cereale sau legume.

Mai multe