Cum calmezi copilul după un coşmar

6 noiembrie 2017   Parenting

Coşmarurile din timpul nopţii îl pot speria foarte tare pe copil. Când se întâmplă acest lucru, persoanele care trebuie să fie alături de el sunt părinţii, care trebuie să-l ”salveze” din mijlocul coşmarului, calmându-l.

Copiii au foarte multă imaginaţie. Ei îşi creează o lume imaginară, cu diferite personaje fictive. Se poate ca în timpul nopţii subconştientul să le redea în vis anumite imagini care îi sperie, trezindu-se transpiraţi, plânşi şi ţipând. În plus, coşmarul le afectează calitatea somnului, deoarece teama pe care o simt este mult prea mare şi se gândesc că dacă închid ochii vor vedea acelaşi lucru. Dar, ca părinte, tu trebuie să îi calmezi.

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta!

Ghidul parental

Spune-i că nu are de ce să se teamă. Vorbeşte-i, explică-i, stai alături de el până adoarme. Nu îl lăsa singur. S-ar putea ca teama pe care o simte să aibă efect asupra lui pe termen lung.

Fii alături de el

Dacă copilul se trezeşte din coşmar mai multe nopţi la rţnd, ar trebui să dormi cu el o perioadă. Este important să fii alături de el când se trezeşte noaptea, speriat şi plâns. Este momentul în care el are nevoie de sprijinul părinţilor.

Ai grijă să adoarmă fericit

De obicei visăm un rezumat al zilei. Nu îi citi poveşti despre persoane care fac rău şi nici nu-l lăsa să se uite la televizor la filme sau desene în care se foloseşte violenţa. În schimb, citeşte-i ceva amuzant, la care să râdă şi să adoarmă vesel.

Fii prietena copilului tău

Părinţii trebuie să devină cei mai buni prieteni ai copilului. Nu trebuie să fii strict cu el. Învaţă-l ce este bine şi ce este rău, dar evită să îi arăţi aceste realităţi într-un mod în care el se sperie. Copiii sunt foarte sensibili.

Petrece timpul cu el

Activităţile zilnice nu trebuie să lipsească. Jucaţi-vă cu mingea, faceţi puzzle-uri, citiţi, număraţi, cântaţi, dansaţi. Un copil trebuie să fie vesel, nu trist – el trebuie să simtă că este iubit. Nu trebuie să uităm că întâmplările din copilărie au efecte asupra fiecărui om.

Nu-l lăsa să doarmă singur

Dacă copilul doarme singur în cameră, atunci ar trebui ca mama sau tatăl să stea cu el, măcar până nu mai are coşmaruri. Nu îl lăsa singur. Nu poţi şti cum reacţionează!

Mai multe