Cum îl ajuţi să aibă încredere în el
E un copil mai puţin îndrăzneţ şi nesigur? Când i se adresează un străin, are tendinţa să se ascundă în spatele tău? Nu te speria, nu e bolnav, este doar un pic mai timid faţă de ceilalţi de vârsta lui.
O reţetă general valabilă nu există,deoarece fiecare copil este unic în felul lui. Cu toate acestea,psihologii ne sfătuiesc ca,în cazul copiilor mai puţin siguri pe ei,intrarea în colectivitate să se facă de timpuriu. De asemenea,este bine să-l pui pe cel mic în situaţii cât mai variate,la care să fie nevoit să se adapteze. La fel de importante sunt şi joaca,plimbările şi excursiile cu alţi copii. Trebuie insistat permanent pe succesiunea încurajare – stimulare – apreciere.
Info:În locul folosirii unor explicaţii raţionale,adaptate vârstei copilului,unii părinţi recurg la inducerea unor frici,de genul „bau-bau“ sau „baba-cloanţa“. Această metodă este foarte dăunătoare!
Evită să-l protejezi prea mult
În parc sau orice altă colectivitate,nu vorbi tu cu ceilalţi copii,ci lasă-l pe el. Dacă vrei să se descurce singur,trebuie să urce şi singur scara toboganului… Rămâi însă aproape,ca să ştie că poate conta pe tine.
Curajul se învaţă
Încurajează-l să ceară singur prăjitura dorită când sunteţi la cofetărie sau jucăria pe care o vrea de la magazin. Pentru tine,toate acestea pot părea nimicuri,pentru el vor fi însă mari victorii. Răsplăteşte-l şi laudă-l pentru fiecare succes.
Ajută-l să-şi facă prieteni
În loc să-l cerţi că nu vrea să intre imediat în grupurile de prichindei din parc,organizează acasă mici petreceri cu doi-trei copii. Pe teren propriu,îi va fi mult mai uşor să se adapteze. Dacă nici aşa nu ştie ce să facă şi cum să se împrietenească,caută un joc în care fiecăruia îi vine rândul la o acţiune anume şi propune-le să-l joace împreună.
Şi basmele pot fi de folos
Există mai multe feluri de basme,cele pe care ţi le-au povestit ţie bunicii,dar şi altele,care vindecă fricile,agresivitatea sau încurajează îndrăzneala.Poveştile alese trebuie doar să conţină învăţături pe care prichindelul să şi le însuşească şi care să-i ofere sugestia unei noi atitudini. Dacă nu este îndrăzneţ,ci mai degrabă temător,Făt-Frumos este un model de îndrăzneală şi curaj demn de urmat. Ileana Cosânzeana poate fi varianta feminină a acestui model. Povesteşte-i din nou basmul după maximum o săptămână,când copilul e mic,şi după trei săptămâni,când e mai mare (cinci-şase ani). Dacă puiul tău cere să-i repeţi basmul mai des,înseamnă că povestea îi place şi îl ajută.
Sfatul psihologului
Cristina Sterie,psihoterapeut specializat în psihoterapie cognitiv-comportamentală,Centrul Psiho-Armonie,din Bucureşti,www.centrulpsihoarmonie.ro,tel.:0724.218.088
Pentru a-ţi ajuta copilul să aibă încredere în el şi pentru a-i fi alături în procesul de dezvoltare către un adult echilibrat,cel mai mult contează ca,în calitate de părinte,să lucrezi cu tine,să-ţi găsesşti propriul echilibru interior. Transmite-i mereu celui mic mesajul că îl iubeşti în mod necondiţionat pentru că este,şi nu pentru că face sau alege ca tine sau ca el! Permite-i şi încurajează-l să ia decizii în acord cu vârsta lui! Este normal să greşească şi este în regulă să îşi corecteze singur aceste greşeli şi să înveţe din ele. La fel de important este să-i permiţi să facă propriile lui alegeri,chiar dacă acestea nu sunt în acord cu ale tale. Încurajează-l,susţine-l,sărbătoreşte-i reuşitele şi fii acolo când lucrurile nu merg chiar bine. Oferă-i o imagine realistă asupra lumii! Viziunea pe care o construieşti poate vorbi atât despre punctele tari,cât şi despre limite. Cunoaşterea propriilor limitări sunt paşi esenţiali către o imagine de sine sănătoasă.