Cum îl convingi să mănânce fructe şi legume

16 aprilie 2014   Parenting

Orice copil se lasă greu de convins atunci când vine vorba să mănânce fructe şi legume. Iată ce paşi trebuie să urmezi pentru a-l obişnui pe copilul tău să mănânce sănătos!

Fii un exemplu

Ca părinte trebuie să fii un exemplu pentru copilul tău,mai ales când vine vorba de alegerile alimentare. Dacă mănânci,de obicei,alimente nesănătoase,cum ar putea copilul să mănânce sănătos? Trebuie să oferi îndrumare şi să fii fermă dacă vrei ca propriul tău copil să mănânce numai gustări sănătoase.

Alege alimente proaspete

Este important să ai mereu în casă fructe şi legume proaspete,care să fie la îndemâna copiilor. Prăjiturile sau alte produse dulci păstrează-le doar pentru a le oferi la ocazii speciale sau din când în când. Să nu oferi niciodată celui mic prăjituri atunci când ai pregătit mâncarea sau când urmează s-o serveşti.

Fii fermă 

Copiilornu le place să-şi modifice rutina,de aceea sunt şanse să le displacă schimbările implementate recent în planul alimentar adoptat de restul familiei. Explică-i cu calm că „asta avem la cină“,iar dacă refuză să mănânce,păstrează-i farfuria cu mâncare pentru mai târziu,când i se va face foame.

Citeşte şi:

Ce boli pot lua copiii de la şcoală şi grădiniţă

Copiii n-ar trebui să aibă copii!

Găteşte altceva,în fiecare zi

Încearcă să prepari legume diferite,în fiecare zi. Acestea pot fi servite crude,coapte,făcute la aburi,pe grătar sau puse în salate. Încearcă diferite legume,gătite în fel şi fel de moduri,până găseşti acele preparate care-i vor plăcea copilului tău şi pe care le va mânca.

Combină fructele cu legumele

Obişnuieşe-l pe cel mic să consume sucuri. Fă sucuri din legume şi fructe şi amestecă-le. Combină sucul de morcovi cu cel de mere şi cel de ţelină. Sunt dulci,aşa că pot fi acceptate de copii foarte repede.

Mai multe