Cum îţi intri în rolul de bunică

Venirea pe lume a unui copil este, mai presus de orice, motiv de bucurie şi ar trebui de asemenea să fie liantul întregii familii. Cei care până mai ieri erau un cuplu, acum părinţi, devin un cămin în toată puterea cuvântului. Sunt oare lucrurile atât de simple cum par la prima vedere?

Bineînţeles că nu. Pentru orice meserie din lume sunt necesari ani mulţi de şcoală,or „meseria” de părinte este poate cea mai grea şi pentru ea nu există decât şcoala vieţii! La fel se întâmplă şi în cazul bunicilor. Odată ce ai fost părinte,este firesc,într-o zi,să devii bunic. Problema este că,în această calitate,te străduieşti să nu repeţi niciuna din greşelile pe care consideri că poate le-ai făcut ca părinte. Şi nu-i uşor deloc,căci responsabilitatea ţi se pare de două ori mai mare.

Dragoste şi răbdare

Maiîntâi să ne amintim de bunicii noştri,să ne amintim de  cozile interminabile pe care ei le înfruntau de pe la 4 dimineaţa până după-amiaza,pentru ca nepoţeii să aibă cele necesare. Să ne amintim cu câtă răbdare ne citeau poveştile şi se aplecau asupra caietelor cu teme ce adesea ne păreau prea grele. Ce era cel mai important? Ne iubeau.Întorcându-ne spre ziua de azi vom constata că,deşi lucrurile au evoluat şi tehnologia pare să fi făcut lumea mai bună,în fapt este la fel de greu.

Azi tot mai puţini copii au parte de acest dar minunat:bunicii. Pe de-o parte,viaţa a devenit atât de stresantă,încât bunicii nu mai au seninătatea unei bătrâneţi liniştite;iar pe de alta,comunicarea dintre generaţii este din ce în ce mai dificilă. Într-o societate în care bătrânii,de cele mai multe ori,nu au cum să supravieţuiască din pensie este normal ca ei să nu se mai poată ridica la înălţimea aşteptărilor. Soluţia ar fi ca aşteptările să fie după puterile bunicilor,iar aceştia să nu uite nicio clipă că nu trebuie să se ducă la nepoţi cu braţele pline de cadouri,ci să se ducă la ei cu sufletul plin de dragoste şi răbdare.

Ajutor şi prezenţă

Nu mai suntvremurile când trei generaţii stăteau sub acelaşi acoperiş. Din ce în ce mai mulţi tineri doresc să fie independenţi,să se descurce singuri,departe de privirea uneori prea protectoare sau dojenitoare a părinţilor. Dar,pentru părinţi,bunicii pot însemna un ajutor nesperat,un plus de confort şi linişte pentru copil. Pot avea grijă de micuţ când ei sunt plecaţi la serviciu,pentru că o bonă este adesea greu de găsit. Dacă eşti însă o bunică cu serviciu şi nu ai cum să ajuţi zi de zi,încearcă să fii suficient de prezentă în viaţa nepoţilor pentru ca aceştia să te prindă şi pe tine în universul copilăriei lor.

Siguranţă şi înţelepciune

Dacă mai demult familia era oarecum ”bătută-n cuie”,azi nu se mai poate vorbi despre aşa ceva. Iar dezbinarea unei familii duce la distrugerea unei armonii care afectează în mod sigur viaţa copiilor. „Când aveam 6 ani şi ai mei au divorţat,am suferit foarte mult pentru că mama nu m-a mai lăsat să stau sau măcar să mă văd cu bunica din partea tatălui meu care mă crescuse până atunci şi mă iubea foarte mult. Era convinsă că bunica avea să mă întoarcă împotriva ei.

Această ruptură de atunci a rămas şi astăzi o rană deschisă în sufletul meu,” mi-a mărturisit Rodica,o bună prietenă. Într-un asemenea moment,tensiunile nu pot fi  evitate şi ajung să perturbe universul senin al celor mici. Şi aici,modul în care înţeleg bunicii să aşeze faţă de conflictul dintre părinţi este foarte important. Copilul nu trebuie disputat sub nici o formă şi nu trebuie atras de vreo parte în acest „război”. Recurgând la experienţa şi înţelepciunea adunate de-a lungul vieţii,bunicii pot oferi siguranţă şi stabilitate pentru ca nepoţelul să treacă prin această criză cât mai puţin lovit.