Cum poţi înţelege un bebeluş după expresia facială

7 martie 2021   Parenting

Ţi-ai dori ca micuţul tău să-ţi poată spune ce-l supără sau ce are nevoie şi abia aştepţi să crească, pentru a putea să exprime în cuvinte ce-l nemulţumeşte? De fapt, copilul foarte mic chiar transmite anumite mesaje pe care le poţi decoda prin urmărirea atentă a reacţiilor şi a expresiilor sale faciale.

Mulţi se aşteaptă ca mamele să ştie, cumva instinctiv, cum se simt bebeluşii lor şi ce anume le lipseşte acestora. Din păcate, nu întotdeauna îţi dai seama, ca mamă, de ce plânge cel mic şi cu atât mai puţin nu ai o baghetă magică pentru a-l linişti. Totuşi, te poţi ghida după expresiile feţei copilului, care oferă câteva indicii clare asupra trăirilor lui interiore.

Suferinţă emoţională

Dacă are colţurile gurii orientate în jos, ambele sprâncene se arcuiesc, nu plânge, dar îi tremură bărbia, atunci este posibil să aibă o suferinţă de ordin emoţional. Probabil, a fost stimulat prea mult. Primul tău instinct ar putea fi să-ţi duci copilul într-un loc mai liniştit, spre a-l calma, ceea ce îl poate ajuta. Ar fi, însă, mai eficient să aibă parte de ceea ce se numeşte stimulare ritmică, pentru a se relaxa. De pildă, schimbă tipul de activitate pe care-l face sau, dacă a stat cu bunicii aproape toată ziua, oferă-i timp alături de tine şi mergeţi într-un parc, unde îl poţi lăsa să se joace în voie

Plictiseală

Te surprinde că, deodată, fără un motiv aparent, începe să ţipe, să plângă sau să arunce jucăriile, pentru ca apoi să râdă când reacţionezi. De fapt, se plictiseşte şi simte nevoia de mai multă atenţie din partea ta. Pe măsură ce creierul unui bebeluş se dezvoltă, creşte şi nevoia lui de noutate. După ce ajunge la vârsta de trei luni, bebeluşul poate petrece ore întregi uitându-se la faţa mamei sale, dar, după alte câteva luni, va avea nevoie de mai multe lucruri diferite care să-i trezească interesul. Ţine pasul cu el şi joacă-te altel. Dacă îi cânţi o melodie, diversifică şi accelerează ritmul sau schimbă unele versuri, variază tonul vocii sau adaugă nişte mişcări de dans.

Mânie

Se înroşeşte la faţă de plâns, ţine ochii închişi, te împinge sau chiar te loveşte. Ceea ce vrea să-ţi transmită este că este furios. La bebeluşi, creierul nu este încă suficient de dezvoltat pentru sentimente ca ruşinea sau gelozia. Dacă plânge fără a putea fi consolat cu ceva şi eşti sigură că nu este vorba despre o boală care îi dă dureri, este posibil să devină mânios din cauza oboselii ori a foamei. Păstrează un ton calm al vocii şi oferă-i hrană sau ajută-l să adoarmă.

Teamă

Când îl vezi că stă ca împietrit, cu privirea îngheţată sau începe să plângă brusc şi tremură, este posibil să-l fi speriat ceva. Îi este greu să se liniştească singur, mai ales dacă zgomotul produs este ceva total nou pentru el. Poate fi un claxon de maşină sau o bormaşină de la vreun vecin, care pentru un bebeluş poate fi ceva terifiant. Îmbrăţişează-l în timp ce-i vorbeşti calm şi spune-i ce se întâmplă. Chiar dacă nu va înţelege explicaţia, îl va linişti tonul vocii tale, din care va pricepe că nu are motive de îngrijorare.

Uimire

Îşi ridică sprâncenele şi le coboară, face ochii mari, întredeschide guriţa, ţipă şi priveşte într-o direcţie anume? Ai toate indiciile că este surprins de ceva. Poate faci ceva nou pentru el sau ai în mână un obiect pe care nu l-a mai văzut. Lasă-l să studieze acel lucru pe îndelete şi arată-i cum se foloseşte sau permite-i să inventeze el un mod diferit de utilizare. Încurajează-l să aibă experienţe noi, descriindu-i ceea ce vede, pentru că îl ajută să-şi dezvolte creierul. Când bebeluşul de nouă luni sau un an începe să arate cu degetul diverse obiecte, înseamnă că a ajuns la etapa în care este curios să afle mai multe despre ceea ce-l înconjoară. E momentul perfect să-i vorbeşti despre ele, cum se numesc şi cum funcţionează, pentru că este foarte receptiv.

Concentrare

Are faţa schimonosită şi parcă ar mormăi? Fie îl incomodează ceva, cum ar fi scutecul murdar, fie se concentrează să elimine gaze sau un scaun. Indiferent dacă are nevoie să mănânce sau trebuie schimbat, atunci când mormăie este clar că încearcă să găsească o ieşire din situaţia în care se găseşte. Dacă nu ştii cum să-l alini, în cazul în care nu scutecul este problema lui, nu există nimic mai bun decât un masaj pe burtică.

Curiozitate

Când cel mic te urmăreşte cu privirea sau are ochii aţintiţi asupra ta, când îl ţii în braţe şi îşi apropie foarte mult faţa de a ta, urmează să zâmbească, iar pe tine te face să râzi. Sunt semne că este curios să-ţi surprindă fiecare reacţie, că îşi doreşte toată atenţia ta şi că nu intenţionează să renunţe la aceasta prea curând. Este amuzant pentru părinţi când copilul continuă să-i privească fix în timp ce se mişcă prin camera în care se află el.

FOTO Shutterstock

Mai multe