Cum reacţionezi la ticurile copilului
Fiecare mămică ştie cât de greu este să-l dezveţe pe micuţul ei de anumite ticuri. Iată cum le poţi elimina înainte de-a deveni permanente.
Unele ticuri sunt însuşite din plictiseală,însă există şi o variantă mai îngrijorătoare,când copilul este speriat sau a trecut printr-o experienţă traumatizantă. De cele mai multe ori,ticurile trec de la sine. Descoperă ce poţi face în astfel de situaţii.
Îşi suge degetul
De ce:Încearcă să priveşti lumea din perspectiva celui mic şi vei vedea cât de important este sentimentul de siguranţă. Degetul este ca un punct de sprijin care nu-l va părăsi niciodată.
Ce e de făcut:În general,cei mici renunţă de la sine la acest obicei în jurul vârstei de 3 ani,când încep să-şi dea seama că părinţii îi vor proteja în orice condiţii. Îl poţi dezvăţa dacă-l înscrii la un curs de dans,cumpărându-i un puzzle adecvat vârstei sau comunicând cu el,şi astfel va fi obligat să-ţi răspundă.
Se joacă cu părul
De ce:Este unul dintre cele mai comune ticuri ale copiilor,de fapt o modalitate prin care elimină stresul.Ce e de făcut:Cei mai mulţi dintre părinţi încep prin a le atrage atenţia celor mici,iar când nu înţeleg cu vorba bună,recurg la pedepse. Însă aceste strategii nu fac decât să-i încăpăţâneze pe cei mici. În acest caz,se recomandă o schimbare a rutinei zilnice,pentru a elimina stresul,dar şi energia în plus. O oră de joacă prin parc poate face minuni,iar pentru stările de anxietate,lecturarea unei poveşti sau o melodie ascultată în surdină poate avea efect calmant.
Îşi roade unghiile
De ce:Rosul unghiilor este un semn de nelinişte sau doar de plictiseală. Dacă vei fi tentată să-i scoţi forţat degetele din gură,află că nu este cea mai bună soluţie.
Ce e de făcut:Având în vedere motivul care-l determină să recurgă la acest gest,este indicat să-i găseşti o activitate care să-l solicite din punct de vedere fizic sau,dimpotrivă,să-l destindă. Ai grijă să aibă mereu la îndemână cărţi de colorat sau cu imagini,o modalitate plăcută şi creativă pentru a petrece timpul la vârste fragede. De asemenea,în momentul în care observi că începe să-şi roadă unghiile,poţi să-l laşi să practice o activitate preferată de el.
Sfatul specialistului-Oana Gabriela Badea,psiholog, e-mail:oana.ipati@gmail.com
Implicarea în activităţi comune,petrecerea timpului alături de cei mici,precum şi ascultarea şi înţelegerea nevoilor acestora pot constitui bazele dezvoltării armonioase a copiilor,în care ticurile sunt eliminate. Părinţii nu trebuie să lipsească din desfăşurarea tuturor celor de mai sus!