Cum să ai un concediu liniştit în familie. Dr. Florin Ceauşu: „Înţepăturile de insecte sunt printre cele mai frecvente probleme la nivel cutanat‟

2 august 2021   Parenting

Vara a adus cu ea momente de odihnă, entuziasm şi zile lungi de distracţie în aer liber, dar şi unele riscuri pentru sănătate. Luarea unor măsuri simple de precauţie vă poate ţine departe de probleme care scurtează sau strică vacanţa.

Împreună cu zilele însorite, activităţile în aer liber fac din vară un anotimp care vă predispune nu doar la arsuri solare sau insolaţii, ci şi la toxinfecţii alimentare, rău de mişcare, o scădere sau o creştere a glicemiei, alergii la pişcături de insecte. Aceste câteva sfaturi te vor face să le preîntâmpini şi să te bucuri din plin de sezonul cald alături de familia ta.

Aşa îţi fereşti familia de enterocolite!

Păstrarea regulilor de igienă este necesară pentru protejarea de enterocolită. Nu-i un moft să speli foarte bine fructele şi legumele proaspete sau să foloseşti cât mai des apa şi săpunul pentru curăţarea mâinilor, îndeosebi înaintea mesei. Toate acestea sunt necesare, deoarece enterocolita poate fi cauzată de factori diverşi cum sunt bacteriile, virusurile sau paraziţii din apă, de pe legume şi fructe ori din băuturile fermentate. În plus, dacă mergi cu copiii, ai grijă să nu bea apă din piscină sau din mare, ca locul în care luaţi mesele să fie curat şi recomandat de cunoştinţe. Dacă mergeţi cu cei mici în concediu, este ideal să puteţi prepara hrana la cazare şi s-o păstraţi la rece, pentru a nu se altera.

Cum îi îmbraci în funcţie de vreme şi destinaţie

Vara, petrecem mai mult timp în aer liber, iar îmbrăcămintea celor mici devine importantă în preîntâmpinarea unor probleme de sănătate. Siguranţa ar trebui să fie mai importantă decât moda, mai ales când căldura poate duce la supraîncălzirea copiilor. Alege haine de culoare deschisă, care să-l protejeze de radiaţiile solare, dar şi răcoroase, care să le lase pielea să respire. Organizaţi-vă ieşirile, astfel încât să fiţi în interior între orele 11.00 şi 16.00. Dacă vă deplasaţi undeva cu maşina, nu-i lăsaţi pe cei mici în interior în parcare sau în alt loc la soare, nici măcar pentru cinci minute, pentru că timpul petrecut departe de ei se poate prelungi, iar temperatura din maşină va creşte rapid, punându-le viaţa în pericol.

Răul de mişcare poate fi ocolit

Cei predispuşi la rău de mişcare au cel mai mult de suferit în concediile care încep cu un drum lung până la munte sau la mare. Chiar dacă n-aţi pornit la drum încă şi simptomele n-au apărut, foloseşte comprimate orale care se iau cu o oră înainte de plecare şi la opt ore după, dacă este cazul, sau plasturi care se lipesc în spatele urechii, la patru ore înainte de urcarea în mijlocul de transport care vă va duce în vacanţă. De asemenea, cel care are rău de mişcare trebuie aşezat în locul în care mişcarea este resimţită cel mai puţin, lângă şofer, în mijlocul unui vaporaş, dacă vă deplasaţi pe apă, sau deasupra aripilor avionului. Sunt recomandate consumarea unor cantităţi mici de apă sau alimente şi evitarea cititului.

Ţine insectele la distanţă

Inevitabil, în serile de vară vă veţi întâlni în plimbările voastre cu ţânţari şi alte insecte care vă pot crea neplăceri. Pe lângă sprayuri şi alte soluţii care se găsesc în farmacii, poţi folosi uleuri esenţiale ca acelea de levănţică, rozmarin, eucalipt. Alegeţi să luaţi cina într-un loc aflat la interior, iar în timpul plimbării de seară acoperiţi-vă picioarele cu şosete şi pantaloni lungi, deoarece transpiraţia şi spaţiile înguste dintre degete vor atrage insectele.

Controlează glicemia!

Dacă tu sau unul dintre membrii familiei suferă de diabet zaharat, atunci când vă aflaţi în concediu, este nevoie să vă protejaţi mai mult. O bună hidratare este importantă, deci ai grijă să ai mereu la îndemână o sticlă cu apă sau ceai. În zilele caniculare, măsurarea glicemiei trebuie făcută mai des decât în mod obişnuit, cu atât mai mult dacă faci sport sau porneşti în drumeţii. Ocoleşte băuturile alcoolice şi cele cu cofeina când este foarte cald. De asemenea, cere sfatul medicului diabetolog cu privire la reglarea dozei de insulină pe timp de vară sau la necesitatea unor tablete de glucoză, dacă ai adesea căderi de glicemie.

Citeşte în continuare un interviu special cu  Dr. Florin Ceauşu, medic medicină generală în cadrul Hyperclinicilor MedLife Griviţa, Floreasca Agora şi Ploieşti

 

 

Dr. Florin Ceauşu, medic specialist medicină generală: „În plin sezon estival, înţepăturile de insecte sunt printre cele mai frecvente probleme la nivel cutanat‟

Perioada concediilor este în toi. Pe lângă bagajul obişnuit, trebuie să luăm şi trusa medicală. Ce trebuie să conţină aceasta?

În perioada concediilor, situaţiile neprevăzute pot să apară oricând şi, indiferent de destinaţia pe care o alegeţi, trusa de vacanţă sau de prim ajutor este un element indispensabil din bagaj. Această trusă este necesar să conţină atât produse de prevenţie, cum ar fi un repelent pentru înţepăturile de insecte, cremă de fotoprotecţie cu SPF minimum 30, cât şi produse pentru soluţionarea diverselor incidente, plasturi, bandaje, şerveţele dezinfectante, unguent cu antibiotic/antiseptic, antiinflamatoare, antibiotice sub formă de comprimate pentru adulţi sau sirop pentru copii, anti-vomitive. În cazul pacienţilor cu afecţiuni cronice (diabet zaharat, HTA, afecţiuni autoimune, afecţiuni reumatismale etc.) se va avea în vedere asigurarea stocului necesar de medicamente specifice afecţiunilor cunoscute, pe toată durata vacanţei.

În caz de intoleranţă sau de alergie alimentară, dacă se optează pentru cazare cu mese asigurate, ce este de făcut pentru a evita evenimente neplăcute, cum ar fi şocul anafilactic?

Pentru persoanele cunoscute cu intoleranţe/alergii se recomandă utilizarea de antihistaminice non-sedative (desloratadina, bilastina, levocetirizina), iar în cazul celor care au în antecedente fenomene de anafilaxie (şoc anafilactic) este important să nu le lipsească pen-urile injectabile cu adrenalină. Atunci când sunteţi la restaurant, este esenţial să menţionaţi ospătarului alergiile/intoleranţele alimentare pe care le aveţi, pentru a reduce la minimum apariţia reacţiilor alergice.

Ce trebuie să conţină kitul antirinoree şi strănuturi, în cazul celor care suferă de alergii de sezon?

În cazul persoanelor cunoscute cu rinite alergice, pe lângă antihistaminice sub formă de comprimate sau soluţii nazale, este indicat să aibă şi un decongestionant nazal (spray cu cortizon, vasoconstrictoare, apă de mare) pentru reducerea secreţiilor nazale şi a inflamaţiei.

Vacanţele în natură, la iarbă verde şi în apropierea lacurilor, pot avea potenţial de risc, din cauza căpuşelor, ţânţarilor, păianjenilor cu muşcătură dureroasă. Cum ne protejăm în aceste situaţii?

În plin sezon estival, înţepăturile de insecte sunt printre cele mai frecvente probleme la nivel cutanat. Pentru prevenirea înţepăturilor de insecte şi căpuşe se utilizează un repelent atât pe haine, cât şi pe tegumente, cu reaplicare la câteva ore. Atunci când vă confruntaţi cu leziuni intens pruriginoase, cauzate de înţepăturile de insecte, se poate utiliza o cremă pe bază de cortizon/antibiotic sau o mixtură cu mentol.

Protecţia solară este recomandată indiferent că mergem la mare ori la munte? Sunt persoane care folosesc produsele de anul trecut, dacă nu s-au consumat. Este în regulă?

Indiferent de destinaţia unde vă aflaţi, nu trebuie să vă lipsească din trusa de vacanţă crema de fotoprotecţie. Aceasta este indicat să aibă un SPF de minimum 30 şi să asigure protecţie pentru ambele tipuri de ultraviolete, UVA şi UVB, să fie reaplicată la fiecare 2-3 ore pe toate zonele expuse la soare sau imediat după ce aţi ieşit din apă. În cazul în care aveţi produse de fotoprotecţie rămase din vacanţa anterioară şi au mai mult de un an de zile de când au fost deschise, se vor înlocui cu unele noi. Atunci când vă confruntaţi cu arsuri solare, puteţi folosi un spray cu apă termală, o cremă cu cortizon, cremă pentru regenerarea pielii cu uree, ceramide sau vitamina B5 şi, la nevoie, antiinflamatoare sub formă de comprimate.

Vitamina D este crucială pentru sănătatea copiilor, dar şi a adulţilor. Ar trebui administrată şi vara, ţinând cont că ne expunem mai des la soare?

Vitamina D este esenţială pentru sistemul imunitar şi pentru o dezvoltare sănătoasă atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, şi se recomandă să fie administrată după o dozare în prealabil a nivelului de 25-OH vitamina D şi în urma unui consult medical. În timpul verii, vitamina D se suplimentează doar în cazul persoanelor cu insuficienţă sau cu defict de vitamina D şi se opreşte atunci când se expun la soare pe plajă.

Suntem în continuare sub ameninţarea virusului COVID-19. Continuăm să luăm cu noi măşti de rezervă, dezinfectant, mănuşi de unică folosinţă, teste rapide pentru depistarea virusului?

Deşi suntem în plină perioadă de vaccinare anti-COVID-19 şi cazurile noi de coronavirus au scăzut, pandemia nu a dispărut şi riscul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 încă există. De aceea, în trusa de vacanţă este indicat să aveţi şerveţele dezinfectate atât pentru mâini, cât şi pentru suprafeţe, măşti de protecţie şi un gel dezinfectant pentru mâini, de preferat pe bază de glicerină, pentru a evita apariţia fenomenelor de tip eczemă.

@shutterstock, arhivă

Mai multe