Cum să aplanezi un conflict

23 noiembrie 2011   Parenting

Nu poţi fi de acord cu toată lumea mereu şi oricât de neplăcut ar fi un conflict, îţi vine greu să-l eviţi. Totuşi, fie că este vorba de partener, fie de o prietenă, nu este imposibil să scapi de o ceartă care vă va ţine departe ceva timp după.

Punct şi de la capăt

Câteodată,discuţia nu mai are niciun sens,pentru că fiecare o ţine pe-a lui. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face atunci este să-i propui să nu mai atingeţi subiectul pe care-l dezbăteaţi decât după câteva ore sau după o zi. Aşa,vă veţi mai linişti şi,cine ştie,între timp chiar veţi găsi o rezolvare care vă va mulţumi reciproc.

Tonul,cât mai jos

Nu ai niciun motiv să strigi la celălalt. Te înţelege foarte bine şi dacă nu te enervezi. În plus,dacă tu îţi păstrezi calmul şi el va fi tentat să se comporte la fel. Mai mult,fiind liniştită,îţi vei spune cu mai multă uşurinţă părerea,te vei face înţeleasă mai bine şi vei găsi răbdarea necesară să şi asculţi.

«Eu,în locul lui? Niciodată!»

Când eşti în total dezacord cu cel cu care discuţi,mai repede îţi vine să te ambalezi şi să-l convingi că ai dreptate,decât să te pui în locul lui. Chiar dacă îţi vine greu de crezut,dacă vezi lucrurile din punctul celuilalt de vedere,ajungi să-i înţelegi mai bine argumentele şi nu ajungeţi să vă certaţi.

Puţin umor îndulceşte neînţelegerile

Ai observat cum o glumiţă reuşeşte să destindă atmosfera când vă aprindeţi într-o discuţie? Este exact ce trebuie ca să se mai liniştească spiritele. Atenţie,însă,nu confunda gluma cu ironia care ajunge să irite pe celălalt.

N-ai nevoie de cuvinte grele

Dacă vrei să te cerţi cu cineva,cea mai scurtă cale este să-l insulţi. Oricât de mult te-ar enerva celălalt,cuvintele urâte nu te vor ajuta să-ţi faci înţeleasă opinia,ba din contră. Când simţi că eşti la un pas să-ţi pierzi cumpătul,respiră adânc,fii calmă. Lasă-l pe celălalt să se agite,să te insulte dacă aşa ştie să comunice,apoi,după ce se mai linişteşte întreabă-l:„Ai terminat ce aveai de spus? E mai bine aşa! De acum,putem să vorbim civilizat.”

Mai multe