Cum să fii o gazdă de nota 10!

29 decembrie 2012   Parenting

Ne aflăm în plin sezon al petrecerilor, iar Revelionul se apropie cu paşi repezi! Şansele de a deveni gazda unei „reuniuni” sunt foarte mari, nu? Că vorbim de prieteni, de rude ori colegi mai vechi, musafirii trebuie să se simtă bine, iar petrecerea să nu fie considerată „răsuflată”. Pentru asta, vei avea nevoie de câteva strategii bune.

Fă prezentările!Numele nu înseamnă nimic,de obicei;sunt sigură că şi ţie ţi se întâmplă să uiţi după primele secunde,cum îl cheamă pe cel de lângă tine,nu-i aşa? Şi da,este minunat când afli cine sunt persoanele invitate,însă dacă le vezi pentru prima dată,îţi va fi destul de greu să iniţiezi o discuţie.  

De aceea,atunci când te afli în postura de gazdă,este important să spui câte ceva despre fiecare,oferind astfel câteva puncte de plecare pentru discuţiile următoare;de exemplu,cum aţi ajuns să vă ştiţi,în ce călătorii obişnuieşte să meargă respectiva persoană sau cu ce se ocupă zi de zi. În felul ăsta,cei prezenţi se vor simţi un pic mai familiari şi mai relaxaţi unii cu ceilalţi.

„Învârte-te” prin casă

Nu te ascunde în bucătărie,stai cu invitaţii tăi şi socializează. E petrecerea ta şi asta înseamnă că trebuie să-ţi faci simţită prezenţa printre invitaţi!

În felul ăsta le poţi împărtăşi veşti noi,îi poţi ajuta în încercările lor de socializare sau le poţi fi la'ndemână,în caz că au nevoie de ceva.

Decorează în stil festiv

Să nu ai impresia că ambianţa nu îşi are rolul ei,mai ales când vorbim de o petrecere! Nu trebuie să redecorezi toată casa,de la zero,însă,fiind în perioada Crăcinului şi Revelionului,te poţi folosi de anumite decoraţiuni specifice (crenguţe de brad,globuri,cristale,beculeţe şi spumă).

În plus,pentru ca totul să fie ca în filme,aprinde şi câteva lumânări,fă o listă cu muzică optimistă şi decorează masa,folosind elemente de sezon (încearcă un bol cu clementine sau de ce nu,o vază transparentă,umplută cu globuri). Încearcă orice te inspiră,însă păstrează o notă simplă şi elegantă.

Creează oportunităţide conversaţie

Încearcă să-ţi relaxezi oaspeţii,cu ajutorul unor „aperitive”. Şi nu mă refer aici la unele culinare!

Există mai multe moduri simple,dar amuzante,prin care oaspeţii să înceapă să vorbească unii cu alţii,să râdă şi să glumească. Uite cum: 

Dă tuturor celor invitaţi o etichetă la venire,dar nu-i lăsa să se ​​uite la ea (eventual,lipeşte-le-o pe spate). Pe aceasta,scrie numele persoanei,împreună cu un obiect sau cu o persoană celebră (din trecut sau din prezent). Pentru restul serii,fiecare oaspete trebuie să ghicească cine sau ce este scris pe eticheta lor,cerând celorlalţi oaspeţi indicaţii,formulate ca întrebări cu răspuns „da-sau-nu”. Oricine ghiceşte primul primeşte un premiu.

Le mai poţi da şi altfel de „carduri”,de exemplu,unele cu diferite sarcini sau porunci. Acestea pot fi în genul:"Spune o glumă persoanei de lângă tine!","Foloseşte cuvântul "tort de fructe", într-o propoziţie!". Fiecare card trebuie să aibă,de asemenea,şi un număr pe ea;iar atunci când se strigă numărul respectiv,persoana cu cardul corespunzător trebuie să îşi îndeplinească „misiunea”.

Oricum,păstrează o atitudine pozitivă şi cordială cu toţi invitaţii şi nu face “diferenţieri”!

Mai multe