Cum să îţi ajuţi copiii să fie prieteni

12 ianuarie 2012   Parenting

Felul în care relaţionează copiii unei familii ţine foarte multe de obiceiurile familiale. Părinţii au un rol important în dezvoltarea personalităţii celor mici, aceştia fiind cei care îi îi ajută să îşi construiască un drum în viaţă.

Cercetătorii de la Universitatea Ohio care au analizat relaţii dintre copiii unei familii au ajuns la concluzia că există 5 tipuri de relaţii. Rezultatele studiului arată că până la vârsta maturităţii,34% dintre fraţi ajung să aibă o relaţie apropiată;30% ţin legătura doar pentru că fac parte dintr-o familie;14% erau foarte apropiaţi,însă relaţia de apropiere s-a consumat treptat;11% sunt indiferenţi şi tot 11% sunt ostili şi îşi evită rudele de sânge.Specialiştii sunt de părere că există câteva lucruri simple care contribuie la consolidarea relaţiei dintre fraţi.Încurajează-i să fie prieteniStudiile arată că în cazul în care copiii au o bună relaţie încă de la început există şanse mai mari de a se înţelege bine între ei şi la vârsta maturităţii. Aşadar,încurajează-i pe cei mici să fie prieteni,nu doar fraţi. Vorbeşte cu ei,explică-le că este bine să se susţină unul pe celălalt,să îşi spună ce au pe suflet,să se vadă mai degrabă ca nişte buni prieteni,decât ca fraţi.Oferă-le exempleCopiii preiau foarte mult din comportamentul parinţilor,se învaţă cu obiceurile din familie,aşa că încearcă să faci cât mai des reuniuni de familie pentru a le arăta celor mici că tu şi fraţii tăi sunteţi uniţi,vorbiţi des şi vă vedeţi ori de câte ori este posibil.Nu îi comparaChiar dacă îţi doreşti,copiii tăi nu pot avea aceleaşi trăsături de caracter. Poate că unul este talentat la un anumit lucru,iar celuilalt îi place cu totul altceva,însă nu este cazul să faci comparaţii între ei şi cu atât mai puţin să le-o spui lor. De asemena,nu-l favoriza pe unul mai mult pentru că celălalt va observa inevitabil acest lucru. În cazul în care ai cel puţin doi copii poartă-te cu ei la fel,astfel vei evita riscul de a apărea competiţia şi resentimentele dintre ei.Învaţă-i să fie sensibiliAtunci când cei mici cresc într-o atmosferă armonioasă,încărcată de iubire,le va fi mult mai uşor să fie sensibili şi să reacţioneze la  ceea ce se întâmplă în jurul lor. Aşadar,arată-le tot timpul că este bine să îi ajuţi pe cei din jur,mai ales când vine vorba de membrii familiei.

Mai multe