Cum să recunoşti un pedofil

11 august 2020   Parenting

Toţi părinţii încearcă să-şi apere copiii de abuzatori, dar este o misiune dificilă atunci când nu ştii cum să-i identifici. Părinţii încearcă adesea să-şi dea seama cum arată un pedofil, cum gândeşte sau cum vorbeşte. Mulţi dintre ei se ascund sub aparenţe perfecte: au familii, servicii, funcţii, o anumită poziţie socială. Totuşi, există câteva indicii care îi pot da de gol şi pe care orice părinte ar trebui să le ştie.

Identificarea unui pedofil, fără ca acesta să fie prins asupra faptei sau fără a avea probe, poate fi dificilă. Majoritatea sunt persoane de încredere, cunoscute: poate fi un vecin, un profesor, un preot sau, aşa cum s-a demonstrat recent, chiar în Bucureşti, un poliţist (Eugen Stan, foto 1). În cazurile extreme, abuzatorul pedofil poate fi chiar unul dintre părinţi.

Definiţia pedofilului

Un pedofil este un adult sau adolescent (de obicei de 16 ani sau mai mare) care are o atracţie erotică/sexuală faţă de copii (de la bebeluşi până la copii cu vârsta de până la 13 ani). O persoană trebuie să aibă cel puţin 16 ani şi să fie cu cel puţin cinci ani mai mare decât copilul molestat, pentru ca atracţia să fie diagnosticată drept pedofilie.

Un alt caz recent care a şocat lumea întreagă este cel al unui star rock: Ian Watkins (foto 2), solistul trupei britanice Lostprophets, care a fost condamnat la 35 de ani de închisoare pentru tentativă de viol asupra unui bebeluş de 11 luni.

Prin urmare, pedofilii pot proveni din orice mediu, orice pătură socială, de aceea identificarea lor nu e uşoară. Pot fi şi bărbaţi, şi femei (totuşi, ei sunt de obicei bărbaţi), bogaţi sau săraci, angajaţi sau şomeri, religioşi sau atei, educaţi sau neinstruiţi.

1.Cel mai adesea, un pedofil este un bărbat adult şi de obicei este căsătorit.

2. Se înţelege mai bine cu copiii decât cu adulţii.  Socializează cu puţini adulţi, cu excepţia cazului în care sunt pedofili.

3.De obicei preferă copiii dintr-o anumită grupă de vârstă. Preferă fie fete, fie băieţi, dar unii pot fi bisexuali.

4. Îşi poate alege meserii în care poate lucra cu copiii, poate sta cât mai mult în preajma lor, fără să trezească suspiciuni: instructor de înot, profesor de sport, de dans, de gimnastică, antrenor, babysitter, supraveghetor etc.

5. Se implică în diverse programe de voluntariat ce presupun lucrul cu copiii.

6. Vorbeşte despre copii în acelaşi mod în care cineva ar vorbi despre un partener adult.

7. De obicei, nu este violent şi nu are alte probleme cu legea. S-a dovedit că unii pedofili membri foarte respectaţi ai comunităţii din care făceau parte.

Care sunt semnalele de alarmă

În prmul rând, un pedofil îşi va alege o victimă, apoi o va observa cu atenţie. Primul lucru pe care îl va face va fi să câştige încrederea copilului, dar şi părinţilor. Cu atât mai mult copilul va avea încredere, dacă părinţii săi au.

De-a lungul a câtorva luni sau chiar ani, un pedofil va deveni un prieten de încredere al familiei, oferindu-se să fie de ajutor în diferite ocazii în care poate rămâne singur cu copilul: să facă baby sitting, să-l ia de la şcoală, să-l însoţească în excursii etc. Va acţiona abia după ce vor câştiga încrederea copilului.

Pedofilii caută copii care sunt vulnerabili, care nu au sprijin emoţional sau nu primesc suficientă atenţie acasă. Mai întâi, pedofilul va încerca să intre în rolul de „părinte” al copilului.

Un abuzator va folosi adesea o serie de jocuri, trucuri şi un anumit limbaj pentru a câştiga încrederea unui copil. Acestea includ, printre altele, păstrarea secretelor (secretele sunt valoroase pentru majoritatea copiilor, ei fiind astfel văzuţi ca fiind „adulţi”).

Să fii cât mai implicat în viaţa copilului tău este cel mai bun mod de a-i feri de pedofili. Vor căuta un copil care este vulnerabil şi care nu primeşte multă atenţie de la părinţii săi sau îi va convinge pe părinţi că nu prezintă niciun pericol pentru copilul lor. Fii prezent şi atent la locurile de joacă, la activităţile speciale (cursuri de înot, dans), în excursii etc.

Nu lăsa copilul cu adulţi pe care nu îi cunoşti foarte bine. Chiar şi rudele pot reprezenta o ameninţare. Trebuie să fii cât mai prezent. Monitorizează cât poţi de atent activitatea în mediul online a copilului tău. Aici îl pândesc cele mai mari pericole. Vorbeşte deschis despre orice cu el, câştigă-i încrederea astfel âncât să nu se ferească de tine şi să-ţi ascundă lucruri. Nu-l certa, staţi de vorbă calmi. Învaţă-ţi copilul că unele gesturi sau atingeri sunt bune, iar altele sunt total nepotrivite. 

Învaţă-ţi copilul că nimeni nu are voie să-l atingă în zonele intime sau să-l sărute. În caz că cineva încearcă acest lucru, spune-i să se opună , să părăsească imediat încăperea respectivă şi să îţi povestească despre acel lucru.

Dacă observi la copilul tău o schimbare de comportament, urmăreşte-l cu atenţie, pentru a afla cauza.

FOTO Shutterstock, Profimedia

Mai multe