Cum să te înţelegi cu fraţii mai mari

24 martie 2011   Parenting

Rudele, spre deosebire de prieteni, nu ni le putem alege, ci ne naştem în compania lor. Însă ce te faci când diferenţele de vârstă îşi pun amprenta şi nu-i chip să ajungi la un numitor comun cu un frate sau o soră mai în vârstă? Nu există o formulă a succesului, dar câteva direcţii de comportament îţi pot fi de mare ajutor.

Poate şi din cauză că sunt mezina unei familii cu diferenţe mari de vârstă, îţi pot spune că nu-i uşor să ai mai mulţi fraţi pe post de „părinţi adoptivi”. Întrucât sunt mai experimentaţi în „treburile vieţii”, au mereu tendinţa să-ţi corecteze comportamentul, să te judece pentru momentele în care nu ai făcut alegerile cele mai bune şi să încerce să-ţi dea o mână de ajutor. Când eşti mică, acest lucru nu te afecteză foarte tare. Dimpotrivă, este bine să te simţi protejată şi alintată de cei mai mari ca tine. Însă când ai propriile pretenţii asupra vieţii şi ei au tendinţa să te vadă cu aceeaşi ochi ca în adolescenţă, poate fi foarte deranjant.

Pretenţiile trebuie justificate

Ca să ajungi să fii respectată de fraţii sau de surorile tale mai mari, trebuie mai întâi să le dovedeşti că ai crescut şi că eşti pe picioarele proprii. Independenţa ta financiară, şi nu numai, este un indice al maturităţii tale şi aduce cu sine un anumit comportament din partea celorlalţi. Prin urmare, înainte să ai pretenţii nejustificate, asigură-te că poziţia ta de adult în faţa lor este justificată şi că le poţi dovedi cu situaţii concrete că ai crescut.

Timpul le rezolvă pe toate

Nu te aştepta ca fraţii şi surorile mai mari să-şi dea seama peste noapte că te-ai schimbat şi să-şi schimbe rapid comportamentul faţă de tine. Dacă însă tind să exagereze cu grija şi să te pună în situaţii jenante în faţa celorlalţi, este indicat să le spui că te deranjează. Explică-le că nu mai ai vârsta la care să-ţi spună constant cum să-ţi aşezi geaca sau cum să treci strada. Mai spune-le şi că înţelegi că intenţiile lor sunt bune, dar că pe tine te fac să te simţi stingheră şi că ai vrea să înveţi din propriile greşeli. Oricât ar încerca să te ţină departe de necazuri, nu pot mereu să te ajute şi trebuie să încerci să te descurci singură. Eşti destul de mare să-ţi asumi propriile greşeli şi să înfrunţi consecinţele care vin după acestea.

Argumentarea, mereu de ajutor

Pe de altă parte, nu este cazul să fii încăpăţânată fără motiv. Este posibil să o fi luat pe o direcţie greşită în viaţă şi ei să încerce să te ghideze ca să nu mai greşeşti. Ascultă de sfaturile lor şi analizează dacă părerea lor este justificată. Poţi oricând să le spui argumentele tale şi să le araţi că o problemă are mai multe soluţii. Iar modul tău de a rezolva lucrurile poate să aibă rezultate la fel de bune sau chiar mai bune decât ale lor.

Sursa foto: familyshare.com

Mai multe